Băcăuanii au posibilitatea să vină în sprijinul semenilor din ţară (Argeş, Gorj şi Vâlcea) afectaţi grav de inundaţiile de luna trecută. Ajutorul poate fi acordat în cadrul campaniei naţionale în acest sens lansată de Crucea Roşie Română în parteneriat cu Televiziunea Română, fie prin donaţii online sau SMS, fie prin donaţii în produse specifice.
Filiala băcăuană a Crucii Roşii face apel, în acest context, către populaţie la solidaritate, aducând la cunoştinţă faptul că donaţii de 2 euro pot fi făcute prin trimiterea unui SMS la numărul 8829 sau, tot în bani, direct în contul Crucii Roşii Române, deschis la BRD: RO90BRDE410SV73263084100.
De asemenea, se pot face donaţii în alimente greu perisabile direct în spaţiile special amenajate de Crucea Roşie în magazinele din reţelele Carrefour şi Metro România. Alimentele ce pot fi donate sunt: mălai, făină, zahăr, orez, paste făinoase, conserve de carne, conserve de pește, apă – anunţă iniţiatorii campaniei.
Un apel similar către populaţia din întreaga ţară de a veni în sprijinul sinistraţilor a fost lansat şi de către Compania Naţională Poşta Română, printr-un comunicat de presă operatorul anunţând demararea unei campanii de sprijin logistic, prin implicarea directă a şefilor oficiilor judeţene de Poştă, pentru distibuţia eventualelor ajutoare colectate de autoriăţile locale.
Lasă un răspuns