Municipiul Bacău este în pericol să rămână fără agent termic în sistem centralizat. Din cauză că nu are bani, Thermoenergy nu va mai putea să achite gazul natural și, dacă nu primește datoria de la Primărie, va fi nevoit să se închidă.
Din iunie 2022, Primăria Bacău nu și-a mai onorat obligațiile către furnizorul de energie termică în sistem centralizat, iar datoria provenită din subvenții și pierderile de pe rețelele municipalității a ajuns la 60 de milioane de lei.
De la schiță la proiect de buget. Cum s-au „pierdut” în Primărie 20 de milioane de lei
Soluția salvatoare ar fi fost dacă în bugetul pe 2023, edilii ar fi prevăzut plata datoriilor istorice, provenite din subvenții și pierderi, însă proiectul adus pe masa consilierilor locali de primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu nu conținea sume pentru datoriile către Thermoenergy. E drept, într-o schiță care a circulat doar în Primărie, ar fi existat „prinse” 20 de milioane de lei, dar în final suma a „dispărut”, iar Consiliul Local a dezbătut un proiect de HCL care nu a ținut cont de gravele probleme de la Thermoenergy.
Pentru evitarea procedurii insolvenței, Consiliul de Administrație al Thermoenergy Group SA a cerut un ordin comun al Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru blocarea în trezorerie a sumelor din cotele defalcate (procente din TVA și impozitul pe profit colectate) cuvenite municipiului Bacău. Blocarea efectivă a banilor ar urma să se producă la începutul lunii iunie 2023 și ar rămâne activă până când se strâng 37 de milioane de lei, subvențiile datorate de Primăria Bacău pentru 2022.
Poprirea se putea revoca dacă Consiliul Local ar fi aprobat garantarea unui credit de 30 de milioane ce ar urma să fie contractat de Thermoenergy Group SA. Însă aleșii, convocați vinerea trecută, au aprobat contractarea creditului, nu însă și garantarea acestuia, și i-au reproșat primarului Viziteu gafa de la conceperea bugetului pe 2023.
Managerul Florin Pavăl: „S-a votat degeaba, credit fără garanție nu se poate!”
Refuzul Consiliului Local Bacău de a repara greșeala conducerii Primăriei Bacău pune Thermoenergy Group SA într-o situație limită. „S-a votat degeaba, credit fără garanție nu se poate!”, declară Florin Pavăl, directorul general al companiei.
Potrivit managerului, furnizorul de agent termic în sistem centralizat se poate închide în câteva săptămâni. Paradoxul este că Thermoenergy a trecut, de doi ani, pe profit.
„După 1 iunie, nu mai avem bani să plătim gazul. Pentru FUI (furnizor de ultimă instanță, desemnat de ANRE să furnizeze gaz celor care român fără altă sursă – n.n), ne trebuie să plătim în avans, iar noi nu avem, deci sunt 99% șanse să se închidă firma, serviciul public nu se va mai presta”, avertizează Pavel. „Suntem firmă în profit, dar nu avem bani, banii nostri sunt la ei!”, a mai comentat managerul situația bizară în care s-a ajuns.
Un alt paradox este că, deși nu are în buget bani pentru plata banilor către Thermoenergy, iar o rectificare se poate face doar în semestrul al doilea, Primăria a înregistrat în primele trei luni ale anului un excedent de peste 60 de milioane de lei. Banii reprezintă investiții menționate în buget, dar pe care municipalitatea nu le-a realizat.
- Vom reveni.
Edi a zis
Pai nu usereii prosteau hastagii la capitala ca daca ajung ei cu Nicușor ban primar baga apa calda la toata lumea de a doua zi? Nu au in bucuresti apa calda nici dupa doi trei ani. Acu astia au pe langa multe alte probleme si problema cu apa calda…macar la bacau era apa calda….cand era apa…nu o sa mai fie. Sa va bagati hastagul in…..apa calda
constatare a zis
userei, pesedei, ciolacari, hastagisti, toti o apa si un pamant
Bacău info a zis
Dacă Primăria își plătea datoria către Thermo de unde bani pentru mica șpăguță?
Nu mai bine faci un studiu?
Popaopa Popa Emil a zis
Nu au bani , decât pentru șantierele din Bacău, Bacău,au distrus orașul Bacău, din negligenta lu i Vizitiu.
Adrian Martin a zis
Păi a făcut Viteazul nostru conferință de presă și ne-a spus că directorul de la finanțe e vinovat.Cică Paul din CA conspiră împotriva lui,așa ne spunea Viziteu.
Ciupa Ciup a zis
Se știe că Viziteu nu a reușit să-și angajeze incompetenții la CET și de asta nu plătește datoriile.
Ozn a zis
Domnul director să facă o plângere împotriva acestui țepar brăilean.
Lucy Andreirei a zis
Și dacă băcăuanii nu vor mai avea apă caldă ce se întâmplă?Pe vremea lui Necula ne spălam la bidon.Acum ne vom spăla la ibric.
Burlacu Carmen a zis
In loc sa faceti toate timpeniile cu piste de biciclete si daramare garaje mai corect ar fi fost sa rezolvati problema apei in Bacau.Inlocuire conducte sa nu mai fie pierderi de apa.In fata blocului unde locuiesc Aviatori 34 ,solutia gasita de Primarie pt.cedarea conductei subterane de apa cam 7ori pe an, in puncte diferite a fost turnarea unor masini cu balast peste conducta . Halal rezolvare rusine sa va fie.
Ion Vasile a zis
Titlul e exagerat. Nu ramine tot Bacaul Fara apa calda ci doar cei racordati la Termoenergy. Sint curios care e mai este procentul de racordati la sistemul centralizat din total.
Florin a zis
E vorba de 13000 de apartamente
Veteranul a zis
inca o dovada a incompetentei si a amatorismului administratiei Viziteu. Ziua si boacana. E clar, cea mai proasta administratie din istoria recenta a Bacaului poarta marca Viziteu. Nu degeaba pe timpuri, administrarea unui oras era data pe mana unor oameni cu experienta care au performat in acest domeniu.
Roch a zis
E mizerabil sa lasi capitala Moldovei fara apa. La ce ne mai folosesc amplasamentul central, autostrazile si megamallurile daca nu este apa calda ? Cum ne mai trimitem bolnavii la Iasi ?
Croitoru vasile a zis
Vad ca primaria a inceput sa taie uriasele si monstruoasele conducte cu apa calda. A taiat vreo 20 metri de teava, dupa care s-a oprit. Poate peste vreo 10 ani sa continue demolarea conductelor. Lenea si smecheria primariei nu are limite.
Alina a zis
Impostorul de Iași si-a făcut apariția (mai nou deghizat in ROCH)
Nu înțeleg cu ce îl afectează lipsa apei calde de la CET cind el locuiește in Podu Ros sau Tîrgu Cucu din Iasul lui natal…
Îmi pare rău pot cei racordați la sistemul central de termoficare..
Roch adevaratul a zis
Never mind, Alina.
Ontopic, 13.000 apartamente cu o medie de 3 persoane pe apartament, asta face circa 40.000 de bacauani fara apa calda. Jumatate de oras !
Trebuie gasita o solutie, nu se poate ca din 10 bacauani, 5 sa puta de nespalare. Ar trebui sa se implice AZI primaria, personal primarul, ca de asta l-am votat.
IUSTIN a zis
IRESPONSABILI!