Un gel de mâini periculos este vândut în magazine, deși conține metanol, toxic pentru sistemul nervos central și pentru ochi, atrage atenția Paul Anghel, directorul general al Direcţiei Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC.
„Alerta RAPEX privind un produs care poate afecta sănătatea consumatorilor: gel de mâini produs în Turcia notificat de către Danemarca: produsul conține metanol (valoare măsurată: 11,6 %), care este deosebit de toxică pentru sistemul nervos central și pentru ochi”, anunță Paul Anghel, citat de Mediafax.
În plus, lipsesc pictogramele de pericol și avertizările necesare.
„Prin urmare, utilizatorii nu au nicio informație cu privire la toxicitatea și la inflamabilitatea produsului. Ambalajul nu este prevăzut cu sistem de închidere de siguranță pentru copii. Ingestia sau contactul cu metanolul poate duce la orbire și la deces. Produsul nu respectă regulamentele privind produsele biocide și regulamentele privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (CLP)”, adaugă sursa citată.
Lasă un răspuns