– plecata acum patru ani la studii in Statele Unite, la Universitatea Princeton, fostei sefe de promotie de la Princeton i-au fost recunoscute meritele – drept recompensa, din cele 48.000 de dolari, cit costau studiile pentru un an, universitatea i-a acoperit 42.000 de dolari, iar restul de sase mii de dolari au venit din partea familiei
Eduard ADAM, Elena SOLOMON
New York
Printre studentii de la Universtatea Princeton, din Statele Unite ale Americii, circula un zvon: pe una dintre portile din campus e bine sa intri, dar sa nu iesi niciodata pina n-ai absolvit. Altfel, spune legenda, nu mai termini niciodata. Ei bine, de buna a luat legenda si Alexandra
Cristea, bacauanca care acum patru ani a fost admisa ca bursiera la celebra universitate americana. Si a intrat pe poarta cu pricina la inceputul studiilor, dar nu i-a trecut niciodata pragul inapoi. S-a incumetat s-o faca abia saptamina trecuta, cind tinara a absolvit
studiile. Era deja prea tirziu, nimic rau nu i se mai putea intimpla. Alexandra avea deja in mina diploma de absolvire. Pentru cei care-au uitat despre eleva sclipitoare din Bacau, trebuie
precizat ca, acum patru ani, Alexandra Cristea termina ca sef de promotie Colegiul National „Ferdinand I”. Tinara a aplicat pentru obtinerea unei burse la citeva universitati de renume de peste hotare si, in final, a acceptat oferta celor de la Princeton University, din New
Jersey.
Alexandra a studiat Politici Sociale si avut si acolo, ca si acasa, in Romania, rezultate exceptionale. Asa cum apare si pe pagina oficiala a universitatii, Alexandra a absolvit Scoala „Woodrow Wilson” si a obtinut un certificat in Societate si Politici Europene Contemporane. Una dintre preocuparile ei majore si obiecte de studiu a fost felul in care factori aparent minori, precum credintele religioase sau culturale, pot influenta dezvoltarea institutiilor democratice sau cresterea economica. Pe acelasi web site, Alexandra este confirmata ca fiind vorbitoare fluenta, pe linga Romana si engleza, a limbilor spaniola, germana si franceza. Mai mult, se face referire la faptul ca Alexandra este membra a „Business Today” si ca, din toamna anului 2005, a facut parte din echipa de organizare a Conferintei Internationale a „Business Today”.
Alexandra Cristea, la fel ca si alti romani admisi la Princeton, a stiut de la inceput ca nu e deloc usor sa fii admis la celebra universitate, dar ca si mai greu ii va fi sa termine studiile. Pentru ca s-a dovedit exceptionala, tinara a primit o bursa de studii aproape completa. Din cele 48.000 de dolari, cit costau studiile pentru un an, universitatea i-a acoperit 42.000 de dolari, iar restul de sase mii de dolari au venit din partea familiei. Un lucru realizat cu greu de cei de acasa.
Alexandra a muncit, insa, la rindul ei, pe brinci. In anul doi, pentru a merge mai departe la acelasi profil, Alexandra a trebuit sa treaca un test foarte dificil. A facut-o cu succes. A avut si proiecte de colaborare in India, dar a fost si in Germania, unde a vrut sa-si perfectioneze cunostintele de limba germana.
.... a zis
Sincere felicitari! Cat de fericiti trebuie sa fie parintii si cat de tristi pentru ca nu se pot bucura de prezenta copilului!Ae fi foarte interesant de aflat parerea si sentimentele care ii incearca pe parinti!
alina a zis
Este un sentiment extraordinar. Nimic nu se compara cu bucuria reusitei. Felicitari tuturor celor care izbutesc sa straluceasca prin forte proprii.
AlexBC a zis
FELICITARI!!!