– valoarea lucrărilor la cele trei imobile amplasate pe strada Milcov se ridică la 2,8 milioane de lei și vor fi acoperite de Uniunea Europeană în proporție de 60 % – după ce Uniunea va aproba cererile de finanțare, vor fi întocmite proiecte și pentru schimbarea instalațiilor termice cu finanțare locală – familiile care realizează venituri mai mari vor contribui cu mai mulți bani la reabilitare
Ștefan POPA
Documentația pentru reabilitare termică prin cofinanțare cu fonduri europene pentru trei blocuri de locuințe din municipiul Bacău, situate pe strada Milcov, urmează să fie depusă. Documentațiile de avizare și bugetul proiectelor pentru imobilele nr. 61, nr. 63 și nr. 65 au fost aprobate de aleșii locali băcăuani în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local, trecându-se astfel la următoarea etapă, aceea de depunere a cererilor pentru cofinanțarea lucrărilor din fondurile Uniunii Europene. Cererile vor fi depuse prin Programul Operațional Regional (POR) 2007 – 2013, Axa 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, domeniul major de intervenție „Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe”.
Valoarea totală a reabilitării termice la blocul nr. 61 se ridică la 934.820 de lei, la blocul nr. 63 la 921.960 de lei, iar la blocul nr. 65 la 943.770 de lei. Durata de execuție a lucrărilor la cele trei imobile este de șase luni pentru fiecare. „Este un beneficiu major că putem reabilita termic cu fonduri europene. Cele aproximativ 160 de proiecte destinate accesării de fonduri europene nu cuprind schimbarea rețelelor pe orizontală din interiorul blocurilor. Vreau ca, după ce vor fi aprobate cererile de finanțare de Uniune, să includem și rețelele interioare, dar separat. Lucrările de schimbare a rețelelor interioare vor fi suportate de la bugetul local și ar fi ideal să reușim să le facem concomitent cu reabilitarea, să nu fim nevoiți să facem de două ori șantier. Condițiile sunt ca de obicei să existe consumatori în bloc”, a declarat Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.
Lucrările de reabilitare presupun izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare existente cu unele de termopan, precum și închiderea balcoanelor și a logiilor, inclusiv tâmplăria aferentă accesului în bloc cu una performantă din punct de vedere energetic. Vor fi făcute lucrări de termo-hidroizolare a terasei și de termoizolare a planșeului de peste ultimul nivel și subsol, iar instalațiile și echipamentele montate aparent pe fațadele blocurilor vor fi remontate, și se vor executa lucrări de finisare.
Familiile cu venituri mai mari vor contribui cu mai mulți bani
Cheltuielile eligibile cu rebilitarea blocurilor va fi acoperită Uniunea Europeană în proporție de 60% din fondurile structurale și de coeziune. Din acest procent, 82 % provin din fondurile Uniunii, iar 18 % de la bugetul de stat. Restul de 40% sunt acoperiți de autoritatea locală și asociațiile de proprietari în funcție de veniturile proprietarilor.
Cu cât proprietarii dintr-un bloc câștigă mai bine, cu atât scade cofinanțarea din partea municipalității. Dacă mai mult de 50% dintre familiile dintr-un bloc obțin un venit mediu lunar net pe membru până în 150 de euro vor beneficia de cofinanțare din partea autorității locale de 30%, iar asociația de proprietari va suporta 10% din sumă. În condițiile în care peste 50% dintre familii au venitul net lunar pe membru între 150 și 350 de euro municipalitatea va contribui cu 20%, iar asociația de proprietari cu același procent. În cazul în care familiile obțin venit lunar net cuprins între 350 și 500 de euro administrația locală va contribui cu 10%, iar asociația de proprietari cu 30% din sumă. Pentru stabilirea venitului pe fiecare imobil se va face o medie a venitului tuturor membrilor familiilor care locuiesc în acel bloc.
Lasă un răspuns