Capturi-record pentru polițiștii băcăuani și inspectorii silvici din județ, care în două zile au confiscat peste 120 de metri cubi de lemn și au aplicat amenzi de 47.000 de lei.
Cel mai important transport a fost depistat miercuri, când ofițeri din cadrul Compartimentului Delicte Silvice al IPJ Bacau, cu sprijinul Serviciului Rutier, au depistat pe DN 2, la intrarea în municipiul Bacău, un autotren cu semiremorcă și un autocamion cu remorcă, ambele din județul Suceava, care transportau diverse sortimente de cherestea rășinoase. Cei doi șoferi au prezentat avize de însoțire, despre care s-a stabilit că erau completate fără respectarea prevederilor legale în vigoare. În prezența reprezentanților societăților respective și cu sprijinul specialiștilor ITRSV – IJ Bacău și RNP „ROMSILVA” – DS Bacău, a fost inventariat materialului lemnos și proveniența acestuia și în ambele situații s-a stabilit că documentele care însoțeau cele două transporturi nu corespundeau din punct de vedere calitativ și cantitativ cu cheresteaua identificată. În această situație, cele două societăți au primit o amendă totală de 17.000 de lei, iar cei 94,799 metri cubi de cherestea rășinoase, în valoare totală de 44.555 de lei, au fost confiscați. Materialul lemnos a fost predat Ocolului Silvic Traian șentru a fi valorificat.
Cu doar o zi în urmă, polițiști din cadrul Compartimentului Combaterea Delictelor Silvice și polițiști din Dărmănești, împreună cu inspectori silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava – I.J. Bacău, au desfășurat o altă acțiune de verificare a societăților comerciale cu privire la respectarea normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase.
Astfel, la o societate comercială din Dărmănești s-a constatat că aceasta a expediat 17,92 metri cubi lemn rotund fag, fără proveniența legală, și nu a completat registrul de intrări – ieșiri materiale lemnoase, din data de 30 mai 2014. Societatea a fost amendată cu 10.000 de lei în baza legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar complementar a fost dispusă măsura confiscării valorice a cantității de lemn.
De asemenea, la o societate comercială cu punct de lucru în comuna Asău s-a constatat că aceasta deținea 7,78 metri cubi cherestea de stejar, în valoare de 6.224 lei, fără documente de proveniență, și a emis mai multe documente de însoțire pentru material lemnos fără a respecta prevederile legale privind modul de completare și eliberare a avizelor de însoțire. Această firmă a fost amendată cu 20.000 de lei, iar cheresteaua a fost confiscată.
Lasă un răspuns