Persoanele depistate că dau foc vegetației uscate pot fi sancționate cu amenzi de până la 50.000 lei, conform prevederilor legale care interzic astfel de acțiuni. Doar în județul Bacău, de la începutul acestui an, au fost 17 astfel de incendii, dintre care 4 au avut loc într-o singură zi.
„Dinamica intervențiilor ne indică faptul că acest număr este abia începutul. Doar în cursul acestei zile, 13 martie a.c., s-a intervenit pentru lichidarea a patru astfel de incendii, în urma cărora, inspectorii de prevenire aflați în teren au aplicat o sancțiune contravențională, în conformitate cu prevederile H.G.R. 537 din 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Nu de puține ori, incendiile de miriști și vegetație uscată s-au extins la fondurile forestiere, fiind lichidate cu eforturi susținute ale pompierilor militari, voluntari și comunităților locale, în perioade de timp îndelungate. De asemenea, s-a întâmplat ca aceste incendii să ia și vieți omenești sau au distrus locuințe.
„Atenție! Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi de până la 50.000 lei. Sancțiunile pot fi aplicate atât de reprezentanții ISU, cât și de cei ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură”, a mai transmis ISU Bacău.
Sunt interzise utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt, dar și arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile. Totodată, prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
Lasă un răspuns