Pescarii bacauani risca sa-si piarda permisele sau autorizatiile de pescuit pentru o perioada de 90 de zile precum si sa fie sanctionati cu amenzi intre 600 si 1.000 lei daca nu respecta regulile in care isi pot desfasura hobby-ul, in perioada de prohibitie. Centrul Regional de Ecologie (CRE) Bacau, custode al ariei naturale de protectie speciala avifaunistica Lacul Bacau si gestionar al acestuia ca zona de pescuit, informeaza populatia ca Ministerul Agriculturii si Ministerul Mediului au emis ordinul comun prin care perioada de prohibitie la pescuit in acest an a fost stabilita pentru intervalul 15 aprilie – 13 iunie inclusiv. „Perioada de prohibitie pentru toate habitatele piscicole naturale este de 60 de zile, in tot acest interval fiind permis doar pescuitul la stiuca cu momeli artificiale, pescarul avind obligatia eliberarii pestilor prinsi”, a precizat Gabriel Gritcu, coordonatorul CRE Bacau. De asemenea, acesta reaminteste amatorilor de pescuit ca desfasurarea acestei activitati fara permis se sanctioneaza cu amenda contraventionala cuprinsa intre 300 si 600 lei. In judetul Bacau, anul trecut, au fost legitimati peste 3.000 de pescari sportivi. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns