Directia de Servicii Publice din cadrul Primariei Bacau efectueaza actiuni de igienizare si toaletare a zonelor verzi din oras, precum si de plantare de arbori, arbusti si flori. Interventiile au loc pe domeniul public, zilnic fiind angrenati în aceste activitati aproximativ 380 de salariati, scopul fiind înfrumusetarea orasului, asigurarea si întretinerea unui mediu sanatos. În contextul în care numeroase suprafete de teren au fost retrocedate proprietarilor, aceste actiuni de curatare sint îngreunate de indiferenta unor proprietari de terenuri care nu înteleg sa-si igienizeze terenurile pe care le detin. „Este inadmisibil ca, în vreme ce Primaria, prin Directia de Servicii Publice, depune eforturi seriose, an de an, pentru curatenia orasului, eforturi ce presupun consum de materiale, resurse financiare si umane, unii sa-si transforme terenurile în adevarate platforme de gunoi, sa astepte sa vina altcineva sa le faca curatenie. În cazul în care acesti proprietari nu vor întelege sa-si igienizeze terenurile, indiferent de zona în care se afla, singura solutie ramine constringerea, prin aplicarea de sanctiuni”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvint al primariei.
Amenzile sint cuprinse între 3.000 si 6.000 lei pentru persoanele fizice, si între 25.000 – 50.000 lei pentru persoanele juridice. Sint pasibili de sanctiuni si proprietarii care depoziteaza deseuri pe terenuri care nu au aceasta destinatie, iar amenzile sint cuprinse între 200 si 2.000 lei pentru persoanele fizice si între 10.000 si 20.000 lei pentru persoanele juridice. Inspectorii de mediu si politistii din cadrul Politiei Primariei vor intensifica anul acesta controalele în parcurile si zonele publice ale orasului în vederea pastrarii curateniei si unui climat sanatos.
Mihail a zis
E cam mizerabil Bacaul. Acum 10 ani arata mai bine! Sa stranga toti tiganii si cersetorii si sa le dea frate de munca la Spatii Verzi. Abia se reduce si infractionalitatea
ada a zis
eu propun in parcul gheraiesti pe care cei de la spatii verzi tot il curata iar grataragii de duminica tot il umplu de gunoaie sa fie populat cu politisti comunitari care chiar sa ia masuri atunci cand muzica este data tare sau cand desteptii lasa gunoaiele rasfirate sau cei mai constiinciosi in punga pe locul pe care au stat… fratilor sunt caini vagabonzi care scot gunoiul din tomberon, ce sa mai spun de sacosa…
concluzia? degeaba fac unii curat ca sunt de 4 ori mai multi care fac mizerie inapoi si inca pe atat carora nu le pasa!!!!!!!!!