În weekendul care tocmai a trecut, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi și cei de la rutieră din cadrul IJP Bacău au desfășurat o acțiune în județ pentru verificarea respectării prevederilor legale privind trecerea la nivel cu calea ferată.
În cadrul activităților au fost legitimate 150 de persoane și au fost verificate aproximativ 140 de autovehicule. Polițiștii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste
17.000 de lei. Au fost reținute 5 permise de conducere, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare, au fost efectuate testări cu aparatele din dotare.
De asemenea, în cadrul controalelor, polițiștii au depistat în flagrant delict un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, în municipiul Onești, fără a deține permis de conducere. Totodată, autoturismul nu avea asigurare de răspundere civilă obligatorie.
Ca măsuri complementare, polițiștii au retras certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere.
Acțiune a polițiștilor în Moinești: s-au dat amenzi de 60.000 lei
Pe 27 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești și cei ai secțiilor de poliție rurală arondate au organizat o acţiune în municipiu și în comunele arondate, în intervale orare diferite, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 60 de persoane, au fost controlate aproximativ 50 de autovehicule și au fost efectuate 30 de testări cu aparatele din dotare.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei. Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
Lasă un răspuns