Multi dintre romani si-au dat ochii peste cap de placere la aparitia „cuplului numarul unu al lumii”, George W. si Laura Bush, dar mai ales la zimbetele si vorbele dulci rostite cu ocazia summit-ului de la Bucuresti de „cel mai puternic om al planetei”, nimeni altul decit presedintele SUA, George W. Bush. Ma indoiesc de concretizarea in cel mai scurt timp a marilor probleme ale Romaniei, discutate in cadrul intilnirilor la nivel inalt avute intre oficialii americani si cei romani. Dar nu doresc sa insist asupra acestui summit, care doar din punct de vedere organizatoric a fost o reusita, ci asupra aspectului legat de impactul pe care il produce de regula o superputere, la nivelul psihologiei de masa al unor tarisoare, ca a noastra. In rindul unei parti a populatiei de la noi a existat, mai ales in anii de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, speranta sosirii americanilor, asociata cu salvarea tarii de regimul comunist, speranta care mai bintuie si astazi, desi, odata cu trecerea timpului, are toate sansele de a se transforma intr-o legenda si nimic mai mul. Realitatea istorica este insa cu totul alta. Sa umblam nitel in cutia memoriei si sa ne aducem aminte ca Statele Unite, alaturi de Marea Britanie, nu s-au grabit deloc sa vina in Romania, iar la finele razboiului au abandonat tara noastra, impingind-o in sfera de influenta a fostei URSS. Ma refer aici la acordul din 9 octombrie 1944 intre Churchill si Stalin, care consfintea o Romanie cu un procent de 90% in sfera URSS, acceptat tacit de Roosevelt, la intelegerile de la Yalta, dupa care stim bine cu totii ce s-a intimplat vreme de un veac. Nu ma consider un anti-american – mai ales ca nu prea mai e la moda – dar ma intreb de ce credem ca America ar fi tara divinitatii, ca ea este cea mai puternica si mai influenta tara a lumii, din moment ce nu poate administra, dupa voia ei, intreaga lume? Intr-adevar, cifrele statistice ne arata lucruri impresionante: SUA au cea mai productiva economie, al carei PIB este cu putin depasit de cel al celor 27 tari UE, insumate; au cea mai costisitoare, dar si cea mai tehnologizata si antrenata armata de pe Terra; au, ca si in cazul reuniunii de la Bucuresti, cel mai important cuvint de spus in multe dintre chestiunile politice ale lumii, desi, in ultima perioada, nici Rusia si nici China nu sint deloc de neglijat. Dar toate acestea la un loc ce mai reprezinta pentru restul lumii, cind, de fapt, nici acum nu poti sa-l gasesti si sa-l pedepsesti pe teroristul numarul unu al lumii, Osama Bin Laden, nu poti impaca si democratiza Irakul, sau nu poti stopa invazia islamica. Cred ca pro-americanii convinsi ar trebui sa aiba si un ochi critic la adresa politicii americane actuale. Pina si pro-americanul Zbigniew Brzezinski, cunoscut ca una dintre marile eminente cenusii ale politicii americane, aminteste in lucrarile sale ca, puterea Americii bazata pe afirmarea suveranitatii nationale nu mai constituie o garantie pentru securitatea si stabilitatea globala si ca aceasta se confrunta cu un paradox unic: cu toate ca SUA sint singura supraputere mondiala, americanii se simt mai amenintati ca niciodata. Riscurile sint cu adevarat reale, iar americanii se pot trezi intr-o fortareata izolata si ostila, aflata mereu cu ochii pe eventualii inamici. America visurilor noastre are o cu totul alta infatisare astazi, cind elitele isi pun intreaga incredere in bursa, investesc prioritar in strainatate prin intermediul multinationalelor si ajung sa neglijeze populatia propriei lor tari. Un alt analist politic american crede ca sansa Americii ar sta in venirea la putere a unui nou Roosevelt, care sa treaca hotarit la lupta contra coruptiei si a exceselor economiei de piata, adica sa faca posibila reaparitia unei forte politice care sa faca balanta sa incline intr-o directie contrara celei de acum si anume, spre echitatea sociala. Acesta crede – si nu este singurul – ca numai astfel America ar fi capabila ca in urmatorii zece ani sa uimeasca din nou intreaga lume. Iar aceasta ar fi o cotitura radicala nu numai pentru americani, ci si pentru europeni, printre care ne aflam si noi, romanii. Poate ca, dupa atita speranta pusa de multi dintre romani in realizarea visului american, o decizie a presedintelui american cu privire la ridicarea vizelor ar fi fost un binemeritat cadou ce putea fi facut romanilor cu ocazia acestui summit, dupa asa o lunga asteptare. Dar si de acesta data, visul american se pierde undeva in negura cetii, iar unii dintre noi vor da din nou ochii peste cap la aparitia aeronavei care-l va aduce, in viitorul apropiat, pe noul presedinte al Americii. O America vesnic uimitoare, contrastanta si schimbatoare si totusi o America, inca, a visurilor noastre.
Lasă un răspuns