Situaţia protestatarilor devine disperată. Familia Panaite a fost sfătuită să se retragă, din motive de sănătate. Nimeni nu mişcă un pai în favoarea greviştilor.
Greviştii foamei de la Amurco au ajuns, astăzi, 16 iulie, la a zecea zi a acţiunii lor de protest. Sunt de-a dreptul uluiţi de tratamentul care li se aplică din partea patronului companiei InterAgro, care are în portofoliu combinatul chimic din Bacău, dar şi a administratorilor acestei întreprinderi, precum şi a autorităţilor locale sau centrale ori chiar a organizaţilor de sindicat. Pentru a nu mai vorbi de politicieni, de reprezentanţi ai mediului de afaceri, de organizaţii neguvernamentale şi, de ce nu, şi de Biserică. Până la urmă, aceşti oameni protestează în acest mod extrem pentru că nu şi-au primit drepturile care li se cuvin, salariile compensatorii după ce au fost concediaţi. Evident, problemele combinatului din Bacău sunt problemele acţionarilor lui, ale patronatului de la InterAgro. Societatea nu poate interveni. „Dar – spun greviştii -, chiar nu există lege, nu există autorităţi, nu sunt reprezentanţii statului, care sigur au informaţii despre ce se petrece aici, cu noi?”
Greviştii, după nouă zile de nemâncare se simt tot mai slăbiţi. Aşa cum v-am informat, până acum au ajuns în spital şase dintre ei, Nicolae Ciobanu fiind încă internat ieri dimineaţă, când m-am aflat din nou printre grevişti. Oamenii nu ştiu cât vor mai putea rezista. Familia Panaite, Mirela şi Constantin, a fost sfătuită să se retragă acasă, pentru că problemele lor de sănătate sunt complicate. „Eu am văzut moartea cu ochii – ne-a declarat Constantin Panaite. M-am decis, astfel, singur să mă retrag acasă, împreună cu soţia, dar nu vom renunţa la protest, ci numai ne vom îngriji mai bine de sănătate, pentru că suferim de mai multe boli. O fac şi pentru că văd că nici măcar cu directorul combinatului nu putem sta de vorbă, ne ignoră, ne ocoleşte, nu se interesează de noi, de cei care au muncit aici şi câte 30 de ani. Nu mai pot rezista, am glicemia foarte scăzută, avem probleme cu tensiunea, cu diabetul. Unii spun că eu şi soţia am plecat pentru că am fost plătiţi. O spun în faţa tuturor, că nu am primit nimic.”
Ambulanţa, Jandarmeria, Poliţia supraveghează permanent grupul de grevişti. Dar mai mult de atât nici ei nu pot face. Oamenii devin, uneori, irascibili, se aud din gura lor cuvinte ca revoltă, mânie, revoluţie. Însă, cine să mai facă acum o revoluţie, chiar dacă în ţară se vede bine treaba că lucrurile nu stau cum trebuie? Pe un asemenea front, ca cel al cauzei greviştilor foamei de la Amurco, se moare de unul singur. Cu siguranţă, dacă protestatarii vor începe din nou să cadă, la propriu, vor fi internaţi în spital, vor fi hrăniţi cu glucoză şi cu tot ce este specific, din punct de vedere medical, în asemenea situaţii.
Poate în următoarele două-trei zile greviştii vor primi o veste bună. Parcă i-am văzut că mai speră, dar nu prea. Ei spun că şi relaţiile cu cei care au mai rămas la lucru în combinat, circa 120 de salariaţi, se deteriorează, de parcă cineva bagă zâzanie între ei. Unii au impresia că din ce mai lucrează prin instalaţii (unii spun că s-ar tăia ceva fier vechi) ar putea fi plătiţi greviştii foamei. Salariaţilor, desigur, nu le convine: şi ei au salarii de primit. Şi până la urmă, de trup e mai aproape cămaşa decât vestonul.
Lasă un răspuns