Scandalul petrecerii cu animatoare organizate pentru un copil de clasa a doua, în timpul orelor de la Școala Gimnazială „Miron Costin”, este departe de finalizare. O anchetă a Inspectoratului Școlar relevă posibile falsuri în documentele și declarațiile conducerii unității școlare.
Reamintim, elev de clasa a doua a fost sărbătorit opulent, la împlinirea vârstei de 9 ani. Părinții i-au angajat o animatoare – cântăreață de muzică populară, care a descins alături de 3 cameramani și fotografi în sala de clasă de la Școala „Miron Costin” din Bacău. Evenimentul s-a petrecut joi dimineață, iar aniversarea inedită a stârnit nemulțumirea altor părinți, după ce filmarea „petrecerii” a fost publicată de familia copilului pe rețelele de socializare.
Varianta susținută de organizatori și de conducerea școlii
Andrei Enache, directorul Școlii „Miron Costin”, a declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că petrecerea a fost organizată la ora 9:50, chiar înaintea pauzei mari. Același lucru l-a declarat Enache și la Inspectoratul Școlar al Județului Bacău.
Cântăreața Mădălina Hârborea, cea care a scos o șampanie din desaga cu daruri pentru copil, ne-a contactat furioasă și a susținut că la școală s-ar fi depus o cerere pentru organizarea surprizei. „Eu nu sunt dansatoare și nici băuturi alcoolice nu am dus. Au fost darurile mamei pentru sărbătorit, copii și doamna învățătoare. Iar, în cererea lăsată la instituție despre ceea ce s-a întâmplat s-a specificat și ce conține surpriza”, a transmis Hârborea.
Varianta „cererii depuse” a fost adoptată și de tatăl copilului, primarul comunei Vultureni, care s-a declarat convins că, în urma depunerii „cererii”, petrecerea a avut acordul conducerii școlii.
Ancheta ISJ Bacău ridică suspiciuni asupra „cererii” și declarațiilor directorului
Izbucnirea scandalului a luat prin surprindere conducerea școlii, care pare să fi căutat o modalitate de mușamalizare a problemelor ridicate de petrecerea organizată în timpul orelor. Echipa trimisă de Inspectoratul Școlar să investigheze a descoperit neconcordanțe flagrante între declarații și documente, pe de o parte, și faptele susținute de probe.
Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că petrecerea a avut loc în timpul orei, începând cu 10.20, nu în pauză așa cum a declarat directorul Enache într-o informare oficială adresată ISJ Bacău. Dovada neadevărului vehiculat de directorul școlii se găsește în înregistrările audio-video vizionate de inspectorii ISJ, dar și în declarațiile profesorilor care au avut oră în sălile de la același etaj, de la ora 10:10 la 11:00.
Un alt fapt suspect este că „cererea” prin care mama copilului ar fi solicitat permisiunea de a intra în școală pentru a-și serba fiul are un număr de înregistrare ulterior celui prin care s-a înregistrat nota explicativă a învățătoarei cu privire la desfășurarea evenimentului.
Tot un fapt „curios” legat de cerere, a fost identificată o „nepotrivire de conținut” între cererea pe care mama susține că a depus-o și cea pe care a prezentat-o directorul școlii, la momentul controlului.
Ziarul de Bacău a încercat să obțină explicații de la Andrei Enache, însă directorul școlii nu a putut fi contactat. Vom reveni cu punctul său de vedere, atunci când îl vom avea.
Popovici Costel Ciprian a zis
Oricum ar fi , nu ar fi trebuit să fie făcut în școală , pentru că asta înseamnă România educată !!!
Claudiu a zis
Directorul concediat pentru acest comportament.
roset a zis
Nu, nu concediat, că nu se poate! Doar demis! Dreptul de a profesa în cadrul școlii/disciplinei nu-i poate fi luat! Problema e că ,,cineva”, cel care era pe catedra rezervată/director, va ,,pleca acasă!
Iulia a zis
Bineinteles ca sunt nereguli, doar ce credeati?
Au facut ce au vrut pentru ca banul vorbeste.
Cata mizerie!!!
Base a zis
enache fost portocaliu de la pd cu miroseanu
Anaehistu a zis
Sper ca copiii sau nepotii dvs au terminat scoaka cu ceva timp in urma, altfel mi-e mila de ei… Cu ce schimba situatia faptul ca ala e in partidul x dau y?! Nu ar fi trebuit sa se intample asta intr-o scoala punct, fara discutii cu cine a rezolvat, cine a dat acces etc. Nu, deloc, punct.
Ionica a zis
OM implicat dirEnache. E gospodar, renovează băile elevilor, organizează târg de Crăciun, aduce sponsori în școală. Am copilul acolo. Sunt rezultate concrete. Din păcate, politicul dictează.
Vero a zis
Adevărat, dar vedeți cum apare câte unul care strică tot?!?!? Trist pentru că o astfel de ,,surpriză,, se putea organiza într-un alt mod și școala nu ar fi fost implicată.
Un parinte a zis
Vorbești prostii! Târg de Craciun sa facă unde vrea, nu la școala! Copiii au fost constrânși de situație sa dea bani si sa contribuie la acest târg, ca si la Alecsandri un haos, am
2 copii in ambele scoli , si stiu ce vorbesc! Diriginții au primit ordine sa strângă sume de bani! Sa își facă la ei acasă, sa ne lase cu ,,pomana sub forma târgului”
Piloncea Irinel a zis
Domnul Enache a mai fost prins pe teren cu partidul îl loc sa fie la ore!
Veteranul a zis
Coalitia lucreaza si la scoala Miron Costin. Un primar PSD a dat mana cu un director de la PDL, probabil azi la PNL si au facut o treaba. O treaba mare care pute de la zece poste. Am mai zis-o, meltenism, prostie, lipsa de educatie si decenta. Tarani prosti de la tarla, chipurile urbanizati, dar cu apucaturi de „arendas roman”, pentru cine stie.
George a zis
Se dau următoarele date (tata primar la vro 50km)
Variante de răspuns :
1. Copilul face zilnic naveta
2. Copilul sta cu mama /rude la oraș
3. Copilul sta cu toată familia la oraș (tata face naveta ca e primar doar 8 ore/zi)
4. Alta situatie
Parinte a zis
Serios? Școlile au ajuns târguri de Craciun si Paste, locuri de joaca, de petreceri pt copii, strâns bani pt orice pomana, orice nunta, orice eveniment pentru ca asa dictează directorii puși ca pe tarlaua lu maică-sa! Doamna general ar trebui sa dispună anchete in toate școlile si sa înceteze odata aceste ,,strângeri de bani pe liste si listate” rusine ! Școala a devenit orice altceva decât o instituție de inv.
Hans la mitralieră a zis
Articolul e tendențios si cu tentă politică evidentă. Faptele incriminate s-au petrecut în lipsa directorului din școală. Înțeleg că se dorește vacantarea unui post de conducere dar mizeria „gazetărească” miroase de la o poștă. Ce partid a comandat articolul ?
Profu onest a zis
Este vorba de un director pus politic, cu funcție de conducere in cadrul clubului sportiv municipal Bacău și care se plimba precum un vierme pe unde simte miros de bani
Andrei a zis
Are echipa de fotbal?
gigel frone a zis
Un director si un OM de exceptie care era mereu implicat in activitatile scolii! Mereu printre oamenii scolii, printre copii si foarte practic! Nu merita asa ceva! Ca o japcă s-au petrecut toate!