Noul Cod al Muncii prevede sancțiuni nu doar pentru salariați, ci și pentru angajatorii prinși în neregulă. „Nerespectarea legii poate atrage după sine sancțiuni între trei și două sute de milioane de lei. Această ultimă amendă este și cea mai mare care poate fi acordată de inspectorii noștri”, ne-a declarat Ion Barbu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. Greșelile făcute de patroni care pot fi amendate de inspectorii ITM sînt destul de numeroase.
Patronii care nu vor garanta angajaților salariul minim brut pe țară riscă o amendă între trei și 20 de milioane de lei. Împiedicarea sau obligarea, prin amenințări ori prin violențe, a unui salariat sau a unui grup de salariați să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei se sancționează cu amendă de la 15 la 30 de milioane de lei. „Agenții economici care sînt depistați că au încadrat în muncă minori vor fi sancționați cu amenzi între 50 și o sută de milioane de lei. Această valoare a amenzii este mai mare chiar decît sancțiunea aplicată pentru munca la negru”, a explicat Ion Barbu.
Primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă ori stipularea în contract a unor clauze contrare dispozițiilor legale, se sancționează cu amendă de la 20 la 50 de milioane de lei. Sancțiunea pentru munca la negru a fost astfel diminuată, ea nemaifiind între 50 și 100 de milioane de lei, cum s-a hotărît la mijlocul anului trecut.
Codul Muncii, care va intra efectiv în vigoare de la 1martie, introduce și sancțiuni pentru cei care nu respectă clauzele privind zilele de sărbătoare legală, cuantumul acestora variind între 50 și 100 de milioane de lei. Prin Hotărîre de Guvern, unitățile sanitare și de alimentație publică vor fi deschise în acestă perioadă pentru a asigura asistența medicală și aprovizionarea populației. Cele care au fost nominalizate și nu dau curs acestei prevederi vor risca o amendă între 100 și 200 milioane de lei. „Cea mai mare sancțiune ce se poate aplica unei unități economice care încalcă legislația muncii este de o sută de milioane de lei. În cadrul unui control se pot aplica trei amenzi maxime, pe abateri diferite. Această prevedere rămîne în picioare și de la întîi aprilie”, a precizat inspectorul șef Barbu. (C.T.)
Lasă un răspuns