Asfaltarea și plombarea străzilor din municipiul Bacău a fost demarată de Primăria Bacău tocmai la jumătatea lunii august. Astfel, până în prezent, nu s-a turnat covor asfaltic decât pe 5 străzi, iar pe una singură s-au executat lucrări de reparații cu mixtură la cald.
Conform unui răspuns transmis de Primăria Bacău, motivul îl constituie deblocarea târzie a bugetului, abia la jumătatea lunii iulie, după care au urmat alocarea fondurilor și aprobarea tarifelor în Consiliul Local. Amintim că bugetul municipiului a fost blocat luni de zile, după ce prefectul Leonard Bulai l-a atacat în instanță.
Lucrările de reparații ale străzilor din Bacău sunt executate de SSPM, în baza unui contract de delegare, care prevede însă că societatea le poate subcontarcta.
Până acum, conform răspunsului oficial al Primăriei Bacău, s-au executat covoare asfaltice pe străzile: AIunului, Bucovinei, Viorelelor, Mircea Eliade și Lalelelor.
S-au măsurat și prezentat la decontare la sfarsitui lunii august 2021 lucrările de pe străzile Alunului, cu suprafața de 2703.00 mp. în valoare de 245.602,48 lei, TVA inclus, respectiv Bucovinei, cu suprafața de 1803.10 mp, in valoare de 165.208.91 lei, TVA inclus.
Pana la data de 02.09.2021 s-au executat lucrări de reparații cu mixtură la cald pe străzile: Pictor Aman, lucrări nerecepționate si nedecontate până la această dată.
Programul pentru ce a mai rămas din anul 2021
Administrația locală și-a făcut un program de asfaltări și peticiri, valabil pentru acest an. De o parte din aceste lucrări s-a și apucat, iar unele se află „în vederea” Primăriei, fiind mari șanse să nu fie executate, decât dacă vor permite condițiile.
„În ceea ce privește covoarele asfaltice, Primăria are în program străzile: Alunului, Bucovinei, Viorelelor, Lalelelor, Mircea Eliade, Chimiei (intersecțiile cu strada Bicaz și Calea Republicii), Calea Romanului (între gratoriul Șerbanești și intersectia cu Calea Bârladului), Caișilor.
De asemenea, se au în vedere, pentru executarea de covor asfaltic, zona grădiniței „Crai Nou”, Nucului, Decebal, zona str. Ștefan cel Mare 12 (zona Gepex, după demolarea garajelor și amenajarea parcărilor) Garofiței nr. 3-5 (în spatele blocurilor, spre școală), Energiei (între bl. 37 și bl. Maramureș 3) Alexandru cel Bun (în spatele blocurilor), Vișinului (aleea din fata blocului 2, aleea dintre bl. 1,3,5 str. 9 Mai, si bl. 4,6) str. G. Apostu, str. Pictor Aman, în fața blocului 6 (eventual și asfaltare parcare de pe str. Pictor Aman prin care se face accesul la aleea respectivă), Cornisa B-ței, de-a lungul conductelor termice.
Referitor la reparații cu mixtură la cald: – în spatele blocurilor Pictor Aman 1 si 3, Banca Națională; str. Radu Negru intersecție cu Martir Horia; Bicaz 132 (intrare pe la Bicaz 136F); parcare in capatul str. G. Bacovia pe sensul de mers spre Moinești, în spatele blocurilor, pe stânga.
Programul poate fi modificat în funcție de apariția unor priorități (de exempiu necesitatea amenajării unor zone din jurul scolilor, de disponibilitătile bugetare si de condițiile meteo)”, arată Primăria Bacău.
AlexM a zis
Cum ramane cu Strada Corbului pt care s-a votat buget?!?
MP a zis
La începutul anului acest primar spunea ca va asfalta 2 străzi : Siretului și Corbului. Nu știu Siretului dar pe Corbului nu a venit nimeni nici sa se uite la ea.. ce să vorbim sa o asfalteze…. Mare mincinos acest primar…
Palarel a zis
A uitat,cascatul!
cezar a zis
cum stam cu mijloace de transport in comun noi??? am inteles ca Iasul a primit deja tramvaie noi si vor primi si autobuze electrice,Botosani la fel tramvaie si Galatiul….. Bacaul .?????nimic ..nimic????iar picam de prostii Moldovei…..
Oana a zis
In Bacau transportul in municipiu este realizat de catre o firma privata. Investitiile in parcul auto il face firma privata, nu autoritatile.
Cetatean a zis
Si atunci,stam si asteptam mult si bine pana se fac investitii si in transortul public bacauan. Multumim,dar mai bine o luam pe jos!
cezar a zis
da e clar in Bacau sau luat multe decizii pe care noi bacauanii le regretam si le vom regreta mult timp de acu inainte …si va aduc ala cunostinta ca m am interesat …Galatiul va primi 18 tramvaie nou noute 2 mil euro bucata plus 20 de autobuze electrice prin ministerul dezvoltarii si fonduri europene,Botosani alte 9 tramvaie electrice noi ,si 15 autobuze,Suceava 34 autobuze electice….ce sa mai zic de Iasi care va primi nu mai putin de 32 de tramvaie nou noute plus 44 de autobuze electrice…..tot cu fonduri europene si noi …vai de mama noastra……..parca zicea cineva pe aici ca suntem primii la fonduri europene……daaaaa sigur….