Aparatul RT-PCR achiziţionat din donaţiile oferite de un număr mare de oneşteni, oameni de afaceri și Primăria Municipiului Onești este funcţional, am primit avizul de principiu de la DSP, care a fost trimis către Ministerul Sănătăţii în vederea obţinerii licenţei de funcţionare şi a testelor aferente și pentru a intra în programul național de testare COVID-PCR, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, oneştenii care au nevoie, să poată fi testaţi.
„Mulţumesc încă odată tuturor celor implicaţi în această campanie prin care Spitalul din Oneşti a devenit primul spital din judeţul Bacău cu un aparat RT-PCR, care să permită testarea în masă COVID-19!”, a notat, pe Facebook, primarul Nicolae Gnatiuc.
Prefectul Liviu Miroșeanu a vizitat Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Dr. Luca” din Onești pentru a vedea evoluția procesului de pregătire a laboratorului pentru testarea pacienților suspecți de coronavirus.
Aici, a avut o discuție cu managerul spitalului care a precizat că „s-a finalizat deja prima fază a pregătirii personalului și acum suntem în perioada de teste”.
La rândul său, prefectul Liviu Miroșeanu a precizat că „La nivelul Instituției Prefectului ne preocupăm constant să mărim capacitatea de testare de la nivelul județului Bacău. Din acest punct de vedere, laboratorul de la Spitalul Municipal din Onești are un rol important, pentru că el va fi destinat, în special, pentru testarea medicilor și a personalului medical din acest spital de suport, a pacienților și, bineînțeles, a populației din zona Oneștiului. De aceea, interesul nostru este ca acest laborator să fie operațional cât mai curând posibil, astfel încât, la nivelul județului Bacău, să nu avem probleme cu procesarea probelor și să obținem rezultatele în termen cât mai scurt”.
Cetatean a zis
Daca voi spuneti ca ala din poza e aparatul de testat pentru COVID 19, m-am lamurit si cu ZDBC….