Două evenimente importante au fost marcate astazi, 16 aprilie, in comuna Racaciuni: renovarea etajului Casei de Cultură N.Stroe şi lansarea cărţii “Stroe şi Vasilache. Aplauze”.
După mai bine de 100 de ani de la naşterea marelui actor, N. Stroe, în ziua 7 mai 1906, la orele 2:00 PM, dupa cum regăsim în actul de naştere înregistrat la Nr. 50 în Registrul de Stare Civilă a perioadei de atunci, am avut deosebita bucurie ca în ajun de Sărbători Sfinte să il avem lângă noi pe Eugen Stroe, urmaş al marelui actor, sosit de pe Meleaguri Sfinte.
Deasemeni au mai fost prezenti scriitorul Adi Cristi – directorul editurii 24 ORE Iaşi alaturi de doamna d-na Ana Parteni – redactorul cărţii, domnul profesor universitar Ioan Danila.
Nu au lipsit nici oficialitatile locale alaturi de numerosi invitati printre care si un grup de copii de la Scoala nr.1 din comuna care au sustinut si un mic program artistic.
”Cu ocazia acestui eveniment deosebit pentru comunitatea noastră, ne simţim mândri că din ţărâna noastră au plecat oameni precum N. Stroe şi fratele său Isaiia, poet, editor şi romancier, care şi-a luat mai târziu numele de Isaiia Răcăciuni, ceea ce dovedeşte faptul că s-a mândrit cu originea sa.
Sperăm să vină o zi când, poate, Dumnezeu va mai trimite un Stroe care să ne facă să râdem, care să semene în jurul său veselie şi speranţă, aşa cum făcea N. Stroe în „micul Paris” în perioada interbelică şi chiar şi după aceea” – a declarat Primarul comunei Racaciuni, Lucian Cheta.
Ca la orice lansare s-au oferit si autografe pentru cei care au dorit sa aiba in biblioteca proprie aceasta carte sau cei care nu au reusit sa si-o procure o vor putea imprumuta de la biblioteca din comuna, datorita domnului Eugen Stroe care a facut o donatie de cinci exemplare .
La final Eugen Stroe a avut parte si de doua surprize, prima fiind inmanarea unei fotocopii a certificatului de nastere a lui N. Stroe , iar ce de a doua a constat in acordarea diplomei de Cetatea de Onoare al comunei Racaciuni.
Text si foto: Ionut UNGURU – Radio Adolescenta
Lasă un răspuns