În primele cinci luni ale anului, Casa Județeană de Pensii Bacău a distribuit 990 bilete de tratament balnear, pentru care contribuția individuală suportată de beneficiari a fost în total de 314.795 lei (peste trei miliarde de lei vechi). În aceeași perioada a anului trecut, au fost distribuite 608 bilete de tratament balnear pentru care suma totală suportată de beneficiari a fost de 208.456 lei (peste două miliarde de lei vechi). „Începând cu 1 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii 19/2000 – spune Alina Dima, purtătorul de cuvânt al CJP Bacău – Casa Națională de Pensii Publice acordă bilete de tratament balnear atât asiguraților, cât și pensionarilor sistemului public de pensii, ponderea biletelor de tratament balnear pentru fiecare categorie fiind aprobată anual prin ordin comun al conducătorilor CNPP și ai caselor de pensii sectoriale”. Astfel, în prezent, potrivit Criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear, din totalul biletelor de tratament balnear aprobate prin Hotărâre a Guvernului, cu suportarea unei contribuții individuale, cel puțin 80 la sută sunt alocate pentru pensionari și până la 20 la sută pentru asigurați. Mai reținem că tot din acest an, biletele de tratament sunt mai scumpe pentru pensionari. Aceștia plătesc o contribuție calculată la 50 la sută din pensie, în cuantum brut, față de anii trecuți când contribuția era de 50 la sută din venitul net. Prețul unui bilet este de 1.550 de lei la un hotel de două stele și de 1.604 de lei pentru unul de trei sau patru stele. Cererile se eliberează gratuit și se depun însoțite de o copie după actul de identitate, cuponul de pensie, recomandarea de la medic în funcție de afecțiune și alte acte doveditoare în funcție starea solicitantului. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns