La 30 de zile de la organizarea Bursei generale a locurilor de muncă, 197 de băcăuani și-au găsit de lucru, cu șapte mai mulți decât la precedenta ediție a bursei. Norocoșii au fost încadrați pentru calificările de inginer construcții civile și industriale, revizor, agent de vânzări, asistent relații publice, organizator activități din turism și CTC-ist. Au reușit să se încadreze, însă, și cei cu studii mai puține, dar cu meserii care încă se mai caută, cum ar fi brodeur, ambalator, dulgher, fierar-betonist, zidar, mecanic de utilaje, lucrător comercial, ospătar, bucătar, barman, paznic, șofer, operator confecționer industrial, muncitor necalificat și vulcanizator.
Cele mai multe persoane care s-au încadrat după contactele stabilite la Bursa generală a locurilor de muncă de luna trecută aveau vârste cuprinse între 25 și 35 ani – 108 persoane. Băcăuanii de 35 – 45 de ani au fost preferați de 49 de angajatori, în vreme ce șomerii până în 25 de ani și-au găsit de lucru în alte 25 de locuri. Cei mai puțin norocoși au fost băcăuanii trecuți de prima tinerețe, doar 15 dintre cei cu vârsta peste 45 de ani reușind să se angajeze. La Bursa generală a locurilor de muncă din luna aprilie, peste 1.000 de băcăuani au încercat să-și găsească de lucru, dintre care doar 580 au fost selectați în vederea încadrării. Oferta a venit din partea a 65 de agenți economici și a numărat 850 de posturi din diverse domenii. Următorul eveniment va fi programat la toamnă și se va adresa studenților și absolvenților de liceu și de facultate. Până atunci, reținem cele 132 de locuri vacante care au fost anunțate pentru această săptămână de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău.
Se caută cu precădere agenți de vânzări – 21, confecționeri îmbrăcăminte – 30, tinichigii în diverse domenii – 12, muncitori necalificați în confecții – 10, confecționeri încălțăminte – 8 și tălpuitori – 6. Însă, pe lista ofertei de muncă din această săptămână mai figurează și locuri vacante pentru referent de specialitate în marketing, contabil, gestionar, barman, ospătar, steward, maseur, secretară, infirmier/ă, dar și pentru meseriile de frezor, strungar, instalator ventilație, mecanic auto, operator mașini de tâmplărie, spălător auto, vulcanizator auto, vopsitor auto, vânzător de piese auto, tricoter și tâmplar. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns