Timp de cinci zile, în perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii de la Rutieră au acţionat zilnic, pe DN 2 – E 85, în sistem integrat, pentru prevenirea producerii de accidente rutiere. În această perioadă, poliţiştii au aplicat 386 de amenzi, în valoare de 97.000 de lei, din care 248 de sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea, poliţiştii au reţinut 23 de permise de conducere şi patru certificate de înmatriculare.
Printre vitezomanii care au rămas fără permise de conducere se numără Florin B., de 21 ani, din localitatea Tămăşeni, judeţul Neamţ, care a fost depistat, în interiorul localităţii Bogdan Vodă, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 126 km/h, Rubeiu F., de 24 ani, din municipiul Vaslui, care a fost depistat în interiorul localităţii Dumbrava în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 125 km/h, iar Marian I., de 39 ani, din localitatea Pufeşti, judeţul Vrancea, a fost depistat în interiorul localităţii Valea Mică în timp ce conducea un autoturism cu 105 km/h. (Florin C.)
Lasă un răspuns