Cu două săptămâni înainte de debutul anului universitar, viitorii studenți sunt în căutare de locuri de cazare. O speranță și-o pun în căminele studențești care beneficiază de sute de camere, la prețuri destul de mici. „Sunt disponibile 798 de locuri de cazare. Cererile au depășit numărul de locuri, dar din experiența anilor trecuți, nu toți studenții vin la confirmare și în general reușim să acoperim cererea. Listele cu repartizarea se vor afișa cu zece zile înainte de începutul anului universitar, iar cu trei zile înainte se pot prelua și camerele”, a declarat Ștefănuț Buhuș, președintele Ligii Studențești Bacău.
În cele patru cămine ale universității de stat, „Vasile Alecsandri”, tarifele practicate sunt de 120, 130, 140 și 240 de lei pe lună. Aceste taxe sunt greu de egalat de ofertele imobiliare din oraș, chiriile în Bacău fiind destul de mari. „Nu am sesizat creșteri de cerere, odată cu revenirea studenților. Dar, ar fi și greu să găsim oferte pentru ei. În general, aceștia caută apartamente aproape de universitate, dotate și la chirii de 100-150 de euro, ceea ce nu este posibil”, explică un agent imobiliar de la o agenție din Bacău.
Chiriile apartamentelor sunt în funcție de zonă și dotări, dar cele poziționate mai aproape de centru și cu dotări recente se dau cu 250-350 de euro chirie lunar. Prețurile chiriilor au mai crescut în ultimul an, la fel ca și prețul de vânzare a apartamentelor, cu circa 30 la sută. Universitatea in Bacău are în oferta de școlarizare din acest an peste 2000 de locuri numai la studii de licență. Anul universitar debutează la 1 octombrie.
koko a zis
Asa….si pentru ce se pregatesc acestia ? Pentru NEETs?