La Liceul Economic reînvie practica agricolă cu de-a sila
directorul adjunct Elena Vrabie spune că a fost vorba despre o solicitare a celor de la „Fructex” și au mers doar copiii care au vrut Practicile obișnuite ale învățămîntului din…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
directorul adjunct Elena Vrabie spune că a fost vorba despre o solicitare a celor de la „Fructex” și au mers doar copiii care au vrut Practicile obișnuite ale învățămîntului din…
Soarta celor cinci proiecte depuse de tot atîtea licee băcăuane pentru a obține finanțare Phare se va decide în primăvara anului viitor. Cel puțin așa susține profesoara Rodica Mînecuță, inspector…
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a reușit să găsească locuri de muncă pentru toate cadrele didactice suplinitoare care, pînă acum două săptămîni, susțineau programul de după-amiază al Școlilor Speciale. Amintim că,…
• în unele săli de curs, căldura nu ajunge, din cauza instalațiilor vechi de peste 35 de ani • singura alternativă o reprezintă achiziționarea unei centrale care să acopere toată…
Sfîntul Iacov, numit „fratele Domnului”, a fost cel dintîi episcop al Ierusalimului, rînduit a păstori pe credincioșii Cetății Sfinte chiar de Sfinții Apostoli. El nu face parte dintre cei doisprezece…
RAGC Bacău va sista din nou apa, pentru finalizarea lucrărilor de investiție ce au vizat înlocuirea conductelor de apă din oraș. Întreruperea apei potabile va fi operată, de data aceasta,…
Abia întoarsă dintr-un turneu ce a cuprins trei spectacole la Cluj, Zalău și Jibou, echipa Teatrului „Bacovia” a plecat ieri la Festivalul Teatru-Imagine, un festival național al teatrelor din teritoriu,…
Sala de Consiliu a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) a găzduit, ieri, o întîlnire între educatoarea Luminița Cojocaru, inspector de specialitate în cadrul ISJ și reprezentanții a două firme de calculatoare.…
Sfîntul Averchie a fost episcop în Ierapole, cetate din Frigia, și a trăit pe vremea împăratului Marc Aureliu. Tradiția spune că, odată, cînd s-a făcut un mare praznic împărătesc păgîn…
• Angela Sterpu, inspector cu probleme de proiecte instituționale și colaborare internațională, urma să plece la Piatra Neamț cu anumite proiecte, dar a lipsit fără să anunțe pe nimeni •…
Spectacolele de teatru au fost multă vreme o obișnuință pentru oneșteni, dar în ultimii ani acestea au devenit tot mai rare. Faptul că piesele jucate la Onești s-au împuținat nu…
Scăderea drastică a numărului de elevi „pune umărul” nu numai la dispariția posturilor cadrelor didactice, ci și a celor didactice auxiliare. Primele pozturi vizate din cea de-a doua categorie par…
Duminică, 20 octombrie, începînd cu orele 19.00, la Teatrul „Bacovia” va avea loc spectacolul cu piesa „Cum vă place”, de W. Shakespeare, în regia lui Răzvan Dincă. Din distribuție fac…
• depunerea dosarului privind înființarea Uniunii Scriitorilor, filiala Bacău, a fost amînată • motivul este plecarea din țară a președintelui Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru Depunerea dosarului pentru înființarea filialei băcăuane…
Pomenirea Sfîntului Prooroc Ioil (sec. IX. î. Hr.) Proorocul Ioil a trăit cu 800 de ani înainte de Întruparea lui Hristos. Ca nume, Ioil însemnează „dragostea lui Dumnezeu” și el…
Flashback: 22 Septembrie