Băcăuanii de toate vârstele sunt provocați, în intervalul 30 mai – 1 iunie, la trei zile de bucurie la propriu. În premieră, în acest an trei mari actori ai comunității au bătut palma pentru a aduce acesteia, împreună, trei zile pline de veselie prin sport, muzică, teatru, parade și alte frumoase nebunii dedicate familiei și Zilei Internaționale a Copilului: Primăria Bacău, prin tradiționalul Festival Arlekin, Asociația 11even (Cluj) prin „Bucurie în mișcare” și Fundația Comunitară Bacău prin „Semimarathonul Comunității”. „Bătutul palmei” nu-i deloc întâmplător, cei trei parteneri dorind, astfel, să demonstreze că, dincolo de orice afilieri socio-politico-economico-culturale, o comunitate se poate dezvolta armonios având la bază conceptul „împreună”.
Toată nebunia se va petrece începând de vineri, între orele 12 – 20, va continua sâmbătă, între orele 10 – 20, și se va încheia duminică, prin activități derulate în intervalul orar 8 – 20. De partea artistică se va ocupa în principal Primăria Bacău, iar de cea sportivă Fundația Comunitară Bacău în parteneriat cu Asociația 11even. Dincolo de distracție, „Bucurie în mișcare” și „Semimarathonul Comunității” înseamnă susținerea performanțelor în comunitate, oameni politici, oameni de afaceri, elevi, profesori, părinți, bloggeri, anunțându-și participarea la competiții sportive „clasice” (handbal, fotbal, volei etc.), dar și atipice pe undeva, precum „Bubble” fotbal, MAN-Power, streetball etc.
Unul dintre cele mai atractive momente va fi, duminică, Semimarathonul Comunității, al Fundației Comunitare Bacău, eveniment la care, de asemenea, și-au anunțat participarea numeroși actori ai comunității. Alegând să se înscrie la oricare dintre aceste activități, băcăuanii nu vor trăi doar „Bucurie în mișcare”, ci vor contribui în mod concret la dezvoltarea comunității, prin susținerea proiectului „Creatori de viitor”, oportunitate pentru 17 liceeni băcăuani, aleși pe bază de performanțe în sport, educație sau leadership școlar, de a participa în vară la o tabără în care vor învăța alături de mentori să dezvolte noi și noi proiecte tot în folosul comunității. Tabăra „Creatori de viitori” este un program de calibru național, obiectiv al proiectului „Bucurie în mișcare” al Asociației „11even”, „Bucurie” din care Bacăul, prin Fundația Comunitară Bacău, cu sprijinul Primăriei Bacău, face parte alături de alte patru mari orașe din țară.
Detalii pentru înscriere la competiții se obțin accesând pagina de Facebook a Fundației Comunitare Bacău sau pagina web www.bucurieinmiscare.ro. În condiții de vreme nefavorabilă, manifestările vor avea loc, după caz, la Sala Olimpică de Atletism din Bacău și în sălile de sport ale Colegiilor Naționale Pedagogic (sâmbătă – handbal), și „Gheorghe Vrănceanu” (sâmbătă – fotbal).
Program comun evenimente 30 mai – 1 iunie
“Arlekin / Bucurie în Miscare / Semimarathonul Comunitatii”
Vineri, 30 mai 2014
12.00-13.30
Parada comunitatii Statuia lui Stefan cel Mare – pe traseul Piata Tricolorului – Primarie – Parcul Cancicov
13.30-14.00
Lansare eveniment – Parcul Cancicov –
Dans sincron
14.00-20.00
Demonstratii dans Cadence/Fiesta – 14.00-14.30
Bubble fotbal demonstrativ – 14.30 -15.30
Competitie Bubble fotbal: 17.30 – 20.00
Sportul in familie, pe ateliere / Partener Don Bosco – 15.00 – 18.00
Stafeta in saci
Football target
Sky race pe iarba
Familia unita
Tir cu arcul ventuze
Sâmbătă, 31 mai
10.00 -20.00
Sport, competie, arte in comunitate – Centrul Orasului, intre Primaria Bacau si Statuia lui George Bacovia
Animare participanti: 10.00-13.00
Mascote
Tir cu arcul: 14.00-20.00
Desene pe asfalt – 10.00
Competitie majorete – 11.00 -11.45
Concursuri alergari: 11.00; 17.00; 18.00, 19.00;
Competitie streetball: 19.00 – 19.30
Tenis cu piciorul: 11.00 – 13.00
Concurs fotbal target: cand se aduna cate 5;
Spectacol artistic: 13.00-16.00
Volei demonstrativ feminin: Colegiul Pedagogic 16.00
Handbal demonstrativ Old Boys Bacau –CSM Bacau Juniori 2 – 17.00-19.00
Demonstratii Lupte Greco-romane – 12.00 – 12.30 pauza meci
MAN Power – Centru – 12.30 -13.00
Demonstratii jandarmi
Fotbal 11.00 – Colegiul National Gheorghe Vranceanu
Demonstratii jandarmi / Karate h 19.00 – Centru
Concert Neghinita: 19.00-20.00
Fotbal 11.00 – Colegiul National Gheorghe Vranceanu
Teatru: in Centru 20.00-21.00
Duminica, 1 iunie 2014
8.00-12.00 Semimarathonul Comunitatii
11.00-14.00 Concert Parc Nord
12.00-15.00 Inot in comunitate – Bazinul Olimpic de Inot
10.00-14.00 Joaca pentru toti copii – Asociatia pentru persoane cu dizabilitati “Ridica-te şi umbla” – Parcul Cancicov, langa fantana arteziana
10.00-21.00 Un copil e o bucurie – Asociatia Un Zambet Bacau – Parcul Cancicov
12.00-13.00 Concert Muzica Militara – Parcul Cancicov
13.00-15.00 Expozitie de tehnica militara/atelier de supravietuire – camuflare /foto – Parcul Cancicov
17.00-17.20 Trupa cu pahare – Scoala Generala 10 Bacau
17.00-20.00 Concert in Piata Tricolorului
*Daca ploua, locatiile de desfasurare ale evenimentelor sunt urmatoarele:
Vineri, 30.05.2014, Sala Olimpica de Atletism
• Demonstratii dans Cadence/Fiesta – 14.00-14.30
• Bubble fotbal demonstrativ – 14.30 -15.30
• Competitie Bubble fotbal: 17.30 – 20.00
• Sportul in familie, pe ateliere / Partener Don Bosco – 15.00 – 18.00
Sambata, 31.05.2014
• Sala Letea: Tir cu arcul: 14.00-20.00
• Competitie majorete – 11.00 -11.45 – Colegiul National Gheorghe Vranceanu
• Competitie streetball: 13.00 – 15.00 – Colegiul Mangeron
• Colegiul Mangeron: Tenis cu piciorul: 11.00 – 13.00
• La Colegiu Pedagogic: Volei demonstrativ feminin: 16.00 – 17.00
• La Colegiu Pedagogic: Handbal demonstrativ Old Boys Bacau –CSM Bacau Juniori 2 – 17.00-19.00
• La Colegiu Pedagogic: ora 17.40 Demonstratii lupte Greco romane /
• La Colegiu Pedagogic, Demonstratii jandarmi / Karate h 19.00
• Fotbal 11.00 – Colegiul National Gheorghe Vranceanu
• Teatru: la Teatrul Municipal Bacovia 20.00-21.00
• MAN power, duminica, h 13, centru
Lasă un răspuns