• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Expert / Asigurarea de insolvență a operatorilor din turism

Asigurarea de insolvență a operatorilor din turism

Ziarul de Bacau 17 iulie 2014 Lasă un comentariu

LikeShare

 

Din nefericire, în fiecare an auzim la știri despre diferiți cetățeni, care dorindu-și sau visând concedii de neuitat, contactează diferite agenții de turism, care cu bună știință sau nu, spulberă aceste vise, dând țeapă.

Cazurile acestea s-au înmulțit atât de îngrijorător, astfel încât mulți clienți refuză să mai contacteze agenții de turism autohtone, exact din acest motiv, de a nu fi păcăliți. Agențiile de turism sunt, la rândul lor, într-un mare impas, pentru că din cauza falimentului multor societăți de acest gen (operatori de turism), marea majoritate a societăților de asigurare refuză să mai încheie acest tip de asigurare. Societățile de asigurare, care totuși mai încheie acest tip de asigurare, solicită bilanțurile și balanțele pe ultimii trei ani de zile, pentru o analiză economică foarte temeinică, și dacă se constată că aceste societăți sunt în pierdere, refuză încheierea asigurării de insolvență, iar fără această asigurare, nu obțin autorizarea din partea Autorității Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Iată un segment economic de piață, care fără să vrea, s-a reglat singur, fiind forțat de piață și de legislație. Este greu să funcționezi ca agenție de turism, fiind pe pierdere (folosind mici tertipuri evazioniste).

Fiind o măsură luată în ceasul al doisprezecelea, Agențiile de Turism vor fi obligate să asigure integral turiștii, în cazul falimentului, după ce statul a interzis, începând de luni, asigurările în franșiză, prin care agențiile, dacă intrau în insolvență, erau obligate să suporte doar o mică parte din pierderile suferite de turiști.

Recent a apărut în Monitorul Oficial un ordin al ministrului delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri și Turism, privind asigurarea turistului, în cazul insolvabilității sau falimentului unei agenții de turism.

Actul normativ, care vizează creșterea siguranței turistului, a rezultat în urma analizelor din ultimele luni, ale unui grup de lucru format din reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Asociației Naționale a Agenților de Turism (ANAT), Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și Uniunii Naționale a Asiguratorilor și Reasiguratorilor din România.

Astfel, până acum, exista posibilitatea încheierii de către agenții cu firma de asigurări a unui contract de franșiză, care în unele cazuri, atingea 80% din suma asigurată. Astfel, la o agenție detailistă, în caz de faliment, aceasta plătea 20 % din prețul vacanței, iar restul de 80% cădea în sarcina turistului.

În jur de 500 de agenții de turism au contracte de franșiză.
O altă problemă apărută era că o serie de agenții de turism plăteau doar prima rată a poliței de asigurare, și nu le mai achitau pe celelalte, ceea ce ducea la anularea poliței. Actul normativ publicat luni, obligă agențiile să achite integral și în avans polița de asigurare.

Din statistică, reiese că din cele 2.500 de agenții de turism din România, lucrează efectiv circa 1.500. Din verificările ANAT, aproximativ 200 dintre acestea lucrează cu asigurările expirate.

O altă măsură pe care ANAT o solicită autorităților din turism este ca asigurarea pentru turoperatori să crească de la 50.000 de dolari, la peste 200.000 euro.

Sperăm ca pe viitor să aflăm despre niște măsuri hotărâte, luate de Ministrul Turismului pentru ridicarea calității oferite de agenții economici din turism (stațiuni, hoteluri, pensiuni, restaurante, terase etc).
Până atunci, vă dorim vacanțe plăcute, fără surprize nedorite din partea agențiilor de turism.
Paul COJOCARU
Broker de asigurare
www.conectasigexpert.ro
www.paulcojocarudespreasigurari.blogspot.com

LikeShare

Din categoria: Expert

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Un hoț de parfumuri și o hoață de haine, prinși de polițiștii locali din Bacău

Acțiunea „Trucks and Bus”: au fost controlate 700 de vehicule de transport și s-au dat 160 de amenzi

Podcasturile în business și marketing – cum devin un instrument strategic

18GYM deschide în Bacău cel mai mare centru de fitness din Moldova – a 37-a locație din rețea

Spitalul Municipal Onești: singurul din regiune care oferă tratament endoscopic pentru sindromul de tunel carpian

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Big Brother la Panică pe șantiere! Umbrărescu ar opri lucrările pe autostrăzi, din cauza unui „blocaj financiar”. CNAIR neagă zvonurile
  • Big Brother la Panică pe șantiere! Umbrărescu ar opri lucrările pe autostrăzi, din cauza unui „blocaj financiar”. CNAIR neagă zvonurile
  • cristi la Panică pe șantiere! Umbrărescu ar opri lucrările pe autostrăzi, din cauza unui „blocaj financiar”. CNAIR neagă zvonurile
  • Andu la Panică pe șantiere! Umbrărescu ar opri lucrările pe autostrăzi, din cauza unui „blocaj financiar”. CNAIR neagă zvonurile
  • Ana la Echipa feminină de volei a Universității „Vasile Alecsandri din Bacău” a devenit vicecampioană națională universitară

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău