Conducerea Consiliului Judetean (CJ) Bacau a fost la un pas de o noua premiera negativa. Aceea de a pune asiguratii si pensionarii de invaliditate sa urce un etaj pentru a ajunge la comisia de expertiza medicala, fara sa amenajeze insa, in mod corespunzator, calea de acces. Pe ordinea de zi a sedintei CJ Bacau a fost si proiectul ce viza darea în administrare a unui spatiu pentru desfasurarea activitatii de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca a asiguratilor si pensionarilor din judetul Bacau. Spatiul cu pricina este amplasat la etajul unu al Pavilionului SIDA din Spitalul Judetean. „Consider ca acest spatiu este impropriu desfasurarii acestei activitati. La comisia de expertiza vin persoane cu grave probleme de sanatate, unele cu handicap si nu au cum sa urce un etaj. Ar trebui montat un lift”, a declarat consilierul judetena liberal Mihai Ichim. Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi pentru a se cauta un spatiu adecvat acestei activitati. (Claudiu TANASESCU)
Lasă un răspuns