Bărbații atinși de patima băuturii care ajung în spital cu diverse afecțiuni transformă munca asistentelor medicale și infirmierelor din secțiile în care sînt internați într-un adevărat calvar. Alcoolicii care pe timpul internării nu mai pot bea intră în stare de sevraj, tulburare psihică în care bolnavul are halucinații, devine violent și este pus pe ceartă cu toată lumea.
În mod normal, alcoolicii aflați în această stare ar trebui tratați în secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, loc în care există și personal specializat, dar și sedative pentru aceste afecțiuni. Cînd alcoolicii suferă și de alte boli cronice care trebuie tratate de urgență, acești pacienți devin un coșmar pentru cadrele medicale și pentru colegii de salon.
Un caz de acest gen s-a consumat în noaptea de luni spre marți în secția Chirurgie II. Aici au reușit să se strîngă în timpul unei gărzi zece pacienți diagnosticați cu pancreatită, boală cronică pe care marea majoritate a alcoolicilor o fac din cauza consumului exagerat licori bahice. Unul dintre pacienți a ținut trează toată secția. „Am fost nevoită să păzesc o noapte întreagă acel bolnav. Îi lipsea băutura și devenise foarte violent. Putea pune în pericol viața noastră sau a celorlalți pacienți. Am fost nevoiți să-l legăm de pat, dar a reușit să-și desfacă legăturile. Cu mare greutate l-am legat la loc, fiindcă n-aveam medicamente pentru sedarea alcoolicilor”, ne-a declarat una dintre asistentele de gardă. În atare situație, asistentele care au în secție astfel de pacienți devin subit gardieni. Ele sînt nevoite să-i păzească pe pacienții recalcitranți, unul dintre motive fiind și că respectivii se pot automutila. Doi asistenți au căzut victime anul trecut bolnavilor violenți. (C.D.)
Lasă un răspuns