Au început lucrările pentru ridicarea Casei de Tranzit, cel mai nou proiect al Asociației Betania, în Bacău. Noul centru va asigura cazare pe termen limitat pentru familiile aflate în situații de criză, până la găsirea unor soluții pe termen lung.
Casa de tranzit sa face pe strada Nordului (la circa 500 de metri de sediul Betania, spre depou) și completează proiectul „Centrul de Informare Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate”. Se vor cheltui circa 90.000 d eeuro, din care 25.000 pentru teren, iar restul pentru construcția propriu-zisă.
Casa de Tranzit va avea loc pentru două familii
Andre Muit, președintele Asociației Betania, a explicat pentru Ziarul de Bacău cine va beneficia de Casa de Tranzit. „Există o multitudine de situații tragice, când familii sau persoane ajung în stradă, fără perspectiva imediată de a-și găsi o nouă locuință. Pentru a veni în întâmpinarea acestei situații, Asociația Betania va construi o casă în care va asigura, pentru o perioadă determinată, cazarea necesară celor care trec prin astfel de situații”, a precizat Andre Muit.
Termenul de finalizare a lucrărilor este 31 iulie 2017, urmând ca până pe 20 august să fie făcute toate amenajările exterioare.
Ana a zis
Felicitari intregii organizatii. Oameni superbi cu dorinta si putere de a face mult bine.
Sarbatori fericite!