Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a remis, miercuri, o nouă atenţionare Cod Galben de ninsori şi viscol pentru 29 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, în intervalul 16 decembrie, ora 11.00 – 17 decembrie, ora 12.00.
Astfel, conform avertizării, în intervalul menţionat va continua să ningă şi se va depune un strat nou de zăpadă în cea mai mare parte a ţării.
În estul şi sud-estul României, precum şi la munte, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 – 20 litri/mp, iar vântul va prezenta intensificări susţinute viscolind şi troienind zăpada.
În Dobrogea şi în sudul şi estul Munteniei se va produce polei, iar în judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău şi Brăila intensitatea vântului va fi semnificativă.AGERPRES
Lasă un răspuns