Tradiționala competiție de la Sf. Gheorghe a adunat la start peste 500 de concurenți din toată țara, dar și din Ungaria. Ziua de Alegare „Gall Lajos” este parte a Zilelor Orașului Sf. Gheorghe și are o poziție în calendarul oficial al Federației Române de Atletism.
Martin Benchea-Joca (Arena Bacău) a terminat pe locul 1 la secțiunea Veterani (cat. 60-64 ani), pe distanța de 3 km, el câștigând această competiție și anul trecut, dar la o vârstă inferioară (55-60 ani). Succesul lui pe o distanță atât de lungă era de așteptat, Martin Benchea-Joca izbutind în ultimul an să ducă la capăt și curse de maraton, ca să nu mai vorbim de cele de semi-maraton, care au devenit o specialitate a sa. 2014 a fost însă pentru el un an în care a abordat și probe de semifond în sală, ceea ce a fost pur și simplu o „revoluție” pentru acest campion care a abordat sportul „organizat” abia când a ajuns la vârsta a treia. El este un exemplu pentru toți. Alergați, că se poate și vă face sănătoși! (P.K.)
Lasă un răspuns