Faptul ca izvoare minerale de tipuri atit de variate izvorasc pe o zona relativ restrinsa, uneori chiar alaturi unul de altul si totusi diferite ca efecte curative, constituie o particularitate balneologica rar intilnita atit la noi in tara, cit si peste hotare. Din punct de vedere al varietatii apelor minerale, statiunea Slanic Moldova poate fi considerata ca fiind mai inzestrata de natura decit celebrele statiuni de interes mondial precum Karlovy Vary, Montecatini sau Baden-Baden, neavind corespondent ca profiluri similare decit o alta reputata statiune din Cehia, Marianske Lazne (fosta Marienbad). Una din consecintele practice ale diversitatii apelor minerale de la Slanic Moldova este aceea ca s-au putut stabili metode de tratament pentru majoritatea afectiunilor gastrice, intestinale, hepatice si de nutritie si totodata pentru stari functionale total diferite ale tubului digestiv: hipo sau hiperaciditate, hipo sau hipermotilitate etc. In anul 1881, apele izvoarelor nr.1, nr.3, acesta din urma supranumit si „regele Slanicului” si nr.4, obtin medalia de argint la Expozitia Internationala de Balneologie de la Frankfurt pe Main, iar in 1883, la Expozitia din Viena, medalia de aur. Prezente peste citiva ani la diferite expozitii internationale de balneologie, apele izvoarelor minerale de la Slanic obtin numeroase alte distinctii. La Expozitia Universala de la Paris (1889), Expozitia Cooperativa de la Bucuresti (1894) si la Expozitia Universala de la Paris din 1900, primesc din nou medalia de aur.
Coborind dinspre hotelul Perla in stinga, citeva trepte, si trecind Slanicul peste un pod, ne aflam in fata unui izvor care izbucneste din piciorul muntelui, descoperit in 1832 si cunocut sub numele de „Izvorul 300 de scari”, deoarece din acest punct pornesc 300 de trepte care suie pe muntele Dobru. Acest izvor, folosit pentru tratarea proceselor inflamatorii cronice ale cailor urinare si in diferite afectiuni metabolice nu mai are astazi calitatile terapeutice care i-au adus faima si aceasta din cauza viiturilor piriului Slanic si colmatarilor care s-au produs de-a lungul anilor. Pentru acest motiv, izvorul cu pricina nu a mai fost omologat de Inspectoratul zonal Bacau al Agentiei Nationale a Resurselor Minerale, inca din anul 2000, drept pentru care nu i s-a mai eliberat licenta de exploatare. Daca inaintam pe aleea izvoarelor, vom intilni pe partea dreapta Izvorul nr.6, descoperit in anul 1844. In apropiere, pe aceeasi alee, se afla prima mofeta a statiunii infiintata experimental in 1976, adica o cabina de tratament cu emanatii naturale de gaze – in cea mai mare parte bioxid de carbon asociat cu azot si hidrogen – ale carei rezultate prevad extinderea acestei terapii naturale prin construirea de noi, moderne si spatioase cabine.
Ceva mai departe, pe partea stinga a aleii se afla pavilionul de distribuire a apei prin buvete. Este o constructie in stilul modern al anilor ’70, cu acoperis din planuri de piatra, dispuse asimetric, intr-un original joc de linii. La o buveta au fost grupate izvoarele nr.1 si nr.8 (descoperit in 1882); izvoarele nr.1 bis (descoperit in 1874) si nr.10 au fost grupate la o a doua buveta, unde a fost captat si izvorul nr.3 (descoperit tot de serdarul Spiridon in 1804-1807). In spatele pavilionului de ape, in coasta dezgolita a muntelui la picioarele caruia se zbate intr-o curgere continua apa Slanicului, se observa tufuri calcaroase, straturi poroase de culoare galben-bruna, formate prin precipitarea carbonului de calciu din apele izvoarelor minerale, pe tulpini de plante sau muschi. Acesta este un punct geologic de interes turistic. Prezenta tufurilor vulcanice la Slanic Moldova, la 70 km departare de lantul eruptiv al Carpatilor Rasariteni – Oas, Gutii, Caliman, Gurghiu, Harghita – arata ca pina aici se intinde aureola mofetica, zona in care prin fisurile, porii si dislocatiile rocilor din centrul eruptiei vulcanice isi fac loc emanatiile de bioxid de carbon asociat cu azot si hidrogen. Din fata pavilionului, aleea face o cotitura la dreapta si trece peste un pod apa Slanicului. Scari late, cu parapete si ornamente solide in piatra, urca in stinga, spre padure. Acolo, intr-un luminis, in locul unde a fost pavilionul de cura distrus in timpul razboiului de la 1916, este o adevarata terasa de popas si odihna pentru cei ce prefera linistea padurii si umbra racoroasa care predomina valea piriului, oferind o priveliste superba. Coborirea se poate face si pe partea opusa, unde exista scari asemanatoare celor de acces in acest luminis. (Va urma)
Lasă un răspuns