Primăria Bacău a publicat pe site-urile de licitații anunțurile cu privire la execuția lucrărilor de consolidare a blocurilor cu bulină roșie, aflate în centrul orașului. Astfel, potrivit devizelor de lucrări, investiția la blocul Mărășești 9, scările A, B, C se ridică la 3,7 milioane de lei, la Mărășești 12, scările C, D, E, F lucrările vor costa 3,7 milioane de lei și tot atât la Mărășești 10, scările A-D. Mărășești 4 și 7 au costuri mai mari, lucrările de reparații generale și renovare urmând să coste la fiecare obiectiv peste 11 milioane de lei.
„Deocamdată s-au publicat doar anunțurile. Nu am lansat licitația. Costurile sunt rezultate din proiectele tehnice. Finanțarea va veni de la bugetul de stat, primăria urmând să aibă o contribuție de 15-20 la sută”, a declarat administratorul public Romică Chindruș. Documentațiile tehnice de proiectare (DALI) au costat 461.340 de lei.
Blocurile se află în clasa de risc seismic 1, fiind ridicate în anii 1960-1961. Suprafața totală construită desfășurată a lucrărilor de consolidare seismică este de 27.293 de mp, reprezentând 317 de apartamente și spații comerciale. Proprietarii de locuințe vor plăti contravaloarea lucrărilor de construcții, dar suma poate fi achitată eșalonat, în 20 de ani.
În cazul proprietarilor de spații comerciale, plățile vor fi făcute în contul Primăriei Bacău, fondurile acumulate susținând viitoarele acțiuni de reducere a riscului seismic a clădirilor din oraș. Valoarea lucrărilor de consolidare a celor cinci blocuri se ridică la suma totală de 43.579.568 lei fără TVA.
Daniel a zis
Pe fonduri europene nu stiti sa reabilitati idiotilor? Mancati banii statului degeaba. Cand trec prin fata primarieri e plin pe la balcoane de fumatori de la ora 8 pana la 16 cand ruperi poarta.Mai bine scriati niste cereri de finantare decat sa stati la fumat toata ziua.
ion a zis
Bine spus! Lenea și incompetența sunt la ele acasă.
Doina a zis
Din fd urile europene s au platit expertizele facute unele din birouri . Ce este mai trist , este faptul ca cel putin la blocul in care locuiesc s au facut interventii in subsol exact asa cum se specifica in expertize „se va face””, in conditiile in care la fiecare interventie ar fi trebuit sa se efectueze un p.v. intre executanti si beneficiar cu specificarea materialelor folosite calit.lucrarilor efectuate etc. Mai trist este ca subsolul tehnic extins pe inaltime a fost impartit in doua „”subsol cu 2 nivele”” fara acordul locatarilor si fara sa se vi vazut materiale de constructie ,echipe de lucru etc. Cine l ea dat autorizatia de modificare/ interventie intr un bloc cu bulina ce urma sa fie consolidat. Vom fi in situatia blocului consolidat din Roman, care a durat cam 10 ani si cu contributia aceluias expert din Bacau! Si mai stiu ca banii se ramburseaza in 25 de ani si nu in 20!!! Si sa mai adaug ca am fost obligati sa facem cadastru apartamentelor chiar si in conditis existentei unei sstfel de document atunci cand l am dobandit si ce sa vezi: sup. utila s a micsorat in cond. In care nu s au facut nici un fel de modificari si a crescut suprafata comuna luata in calcul (cota indiviza) la costul „consolidarii”. etc. etc…….