Lucrarile la strada Toporasi, din municipiul Bacau, cartierul Izvoare, au demarat luni, 9 mai. Echipele de muncitori, cu utilajele, au venit la fata locului si s-au pus pe treaba. «Strada are o lungime de 780 de metri si am inceput treaba luni. Aproximam ca in doua luni sa terminam lucrarea, desi termenul este de cinci luni. Lucrarile vor consta in canalizare, retea de apa, trotuare si asfalt. Practic, vom face strada de la zero. Carosabilul va avea o latime de sapte metri”, ne-a declarat inginerul Eugen Hurdubei, seful de santier al lucrarii. Nu mare le-a fost surpriza oamenilor cind au vazut utilajele pe strada lor. Ne-au marturisit ca nici nu mai sperau ca se va face si strada Toporasi, pentru ca au asteptat zeci de ani, indiferent de ce administratie s-a perindat la cirma Bacaului. «Nu am crezut ca se va face vreodata si strada noastra. Toate in jur erau facute, iar noi ramasesem asa, de le spuneam oamenilor ca ar trebui ca in loc de Toporasi sa se numeasca strada Baltilor. Cind ploua se umplea de apa. Am 80 de ani si stau aici de 37 de ani si nimeni niciodata nu a facut nimic pentru strada asta. Sa arunce macar o roaba de pietris. Nici nu va pot spune cit ma bucur ca se face strada asta si sincer nu credeam ca se va mai face vreodata», a declarat Dumitru Condac. Batrinul ne-a mai marturisit ca bucuria lui ce amai mare va fi canalizarea, deoarece s-a saturat sa cheme vidanja sa scoata apa menajera.
Strazile balastate, o prioritate pentru actuala administratie
Lucrarea de pe strada Toporasi este executata de firma Dasricom SRL Podu Turcului, cea care a cistigat licitatia. Lucrarile de modernizare constau in inlocuirea retelei de apa, inclusiv bransamente si camine de apa cu apometre, va fi introdusa retea de canalizare, inclusiv racorduri si camine individuale. Totodata vor fi executate lucrari de infrastructura – borduri, trotuare, asfalt. Valoarea investitiei este de 644.964 lei. «Nu putem sa lipsim oamenii de dreptul a locui in conditii civilizate, si de aceea modernizarea strazilor din cartierele periferice a fost si este o prioritate pentru noi», a declarat primarul Romeo Stavarache. Construirea strazii Toporasi face parte din programul de constructie si modernizare a strazilor balastate, demarat de catre actuala administratie in anul 2005. In 2004, dintr-un total de 338 de strazi din Bacau, circa 120 erau balastate. Aceste strazi nu au fost niciodata o prioritate pentru administratia fostului primar, Dumitru Sechelariu. Pina in prezent actuala administratie a reusit constructia a 80 dintre acestea, cu asfalt, trotuare, canalizare si retea de apa .
Lasă un răspuns