Emil Vlăduț a cîștigat litigiul cu Petrolul Moinești
■ actualul antrenor al Oneștiului are de recuperat 73 de milioane de lei și 3.500 de dolari de la clubul pe care l-a promovat în Divizia B anul acesta
Comisia Tehnică a Antrenorilor a judecat ieri litigiul dintre antrenorul Emil Vlăduț și clubul Petrolul Moinești, unde a activat ca antrenor în sezonul trecut. Vlăduț, actualmente la cîrma echipei FC Onești, a depus memoriu pe 20 octombrie la Comisie, solicitînd clubului moineștean plata restanțelor în valoare de 73 de milioane de lei și 3.500 de dolari, după cum spune antrenorul care ieri a cîștigat litigiul. Comisia Tehnică formată din Emerich Ienei, Halagian, Angelo Niculescu, Viorel Cojocaru, Cornel Drăgușin, Mircea Rădulescu și Cornel Dinu i-a dat cîștig de cauză lui Vlăduț, Petrolul Moinești avînd termen 30 de zile pentru a-și onora restanțele. Dacă după 30 de zile, clubul nu-i achită banii lui Vlăduț, va intra în penalizare, cu cîte 0,25 la sută pe zi, iar apoi îi vor fi blocate transferurile și se poate ajunge chiar la retrogradarea echipei.
„Era mult mai simplu să rezolvăm problemele acolo, că ne despărțeau 50 de km. Așa, am mers 350 de km pentru a-mi găsi dreptatea”, spune Vlăduț. Fostul antrenor al Moineștiului mai declară că „Aurel Adăscăliței a venit cu ordin de plată fals. Semnătura mea a fost doar pe un singur ordin de plată, de 5 milioane de lei, și ăla datînd de prin primăvară. S-ar putea să-l dau în judecată pentru fals în acte. Semnăturile pe care le-a prezentat nu sînt ale mele”, a declarat Emil Vlăduț, în timp ce se întorcea de la București. Vlăduț mai spune că „acum două săptămîni am avut înfățișare, însă nimeni din conducerea clubului Petrolul nu s-a prezentat. Am făcut acest pas pentru că la mijloc sînt drepturile mele. Mai mult decît atît, am fost dat afară de acolo într-un mod deloc plăcut pentru un antrenor care tocmai a promovat echipa în Divizia B. Îmi pare rău că înaintea meciului cu Poli Iași s-a întîmplat asta. Vina este a lor, excluzîndu-l pe Miron Smarandache”. Vlăduț a încheiat apoi: „au dreptul să facă apel, dar nu au șanse. Ei au acte false, eu am originalul”.
„Cazul nu este soluțional”, spune Aurel Adăscăliței, președintele Petrolului. Totuși, Adăscăliței a lăsat să se înțeleagă că Petrolul nu va face apel. „Este păcat că s-a ajuns aici. El a muncit aici și îl înțeleg. Rămîne să ne înțelegem. Cred că vom soluționa pe cale amiabilă problema apărută”, ne-a declarat Adăscăliței. Același președinte a spus în încheiere că „eu nu am avut cunoștință de ce s-a întîmplat, de contractul pe care l-a avut Emil Vlăduț”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns