Consiliul Județean Bacău a comandat un studiu de oportunitate, pentru stabilirea modalității de atribuire a gestiunii transportului public de persoane între localitățile din județ. În cadrul acestuia, firma care l-a realizat a analizat starea tehnică a serviciului de transport, scoțând la iveală situația deplorabilă din județ.
Aproape o treime dintre drumuri sunt într-o stare proastă
Analiza este făcută pe mai multe paliere. În primul rând este analizată situația drumurilor naționale, județene și comunale. În ceea ce privește drumurile naționale, se arată că 20% din rețea e reprezentată de drumuri în stare rea și foarte rea. La cele județene, procentul ajunge la 30% de drumuri în stare rea, autorii studiului considerând că acest fapt periclitează desfățurarea în condiții de siguranță și confort a transportului de persoane. Sunt oferite ca exemplu drumurile DJ 243B, din comuna Vultureni, care este „aproape impracticabil” sau Bacău – Fruntești și Bacău – Ciumași, care sunt neasfaltate pe anumite porțiuni.
Referitor la stațiile de transport, autorii studiului remarcă lipsa amenajărilor pentru stașiile de îmbarcare-debarcare prevăzute în programul de circulație, dând exemplu Galbeni, Sălătruc sau Luizi Călugăra.
În ceea ce privește cele 6 autogări din județul Bacău, studiul scoate la iveală lipsa parcării asfaltate, cum e cazul autogărilor din Comănești sau Massaro, din Bacău, lipsa peroanelor, sau faptul că plecările se fac din zone adiacente, nu din autogară, cum e cazul Autogării Bacău.
Autobuz de 42 de ani, pe șoselele din județ
În sfârșit, la capitolul autovehiculelor care efectuează transportul de persoane s-au găsit cele mai mari disfuncționalități. În total sunt 219 mașini care efectuează serviciul. Dintre acestea, doar 11% sunt ceva mai noi, având circa 5 ani vechime, iar 12% au o vechime de 7-10 ani. Majoritatea (59%) au o vechime de 11-12 ani, în timp ce aproape 20% sunt mai vechi de atât, reprezentând un pericol pentru siguranța în trafic și a pasagerilor.
Conform analizei, există un autobuz care are chiar 42 de ani vechime, fiind fabricat în anul 1979. Alte 3 mașini sunt fabricate înainte de anii ’90.
Autorii studiului dau exemple de situații neplăcute întâlnite pe trasee. Astfel, este remarcată curățenia precară, ușile defecte ori prezența mirosurilor neplăcute sau de motorină.
Soluții propuse
În finalul studiului, firma Certrans Level SRL, care a efectuat studiul comandat de Consiliul Județean Bacău, recomandă o serie de investiții obligatorii, în drumurile județene, stații și autogări, precum și în parcul auto. Este subliniată necesitatea unui dispecerat de monitorizare a transportului județean, care să prevadă urmărirea prin GPS a mașinilor.
De asemenea, se face referire și la introducerea unui sistem de e-ticketing pentru achiziționarea biletelor. Toate acestea ar duce la îmbunătățirea considerabilă a transportului în comun pe raza județului.
!!!! a zis
Pe soselele din judet circula autobuze vechi si supraaglomerate , si nimeni nu le vede ! Putem spune ca minuni se intampla in fiecare zi ,in conditiile in care nu se petrec accidente pe masura inconstientei si avaritiei transportatorilor !!!
Eu a zis
Microbuzele sunt pline cu călători fortati sa circule în picioare. Ce dovada mai clara de corupție doriți?
alex a zis
2021 – 1979 = fix 42 ani
Ziarul de Bacau a zis
Mulțumim pentru corectură!
George Bartha a zis
Atunci cand un transportator vrea sa faca un traseu, CJ organizeaza o licitatie, din cate stiu. Se da un caiet de sarcini, nerespectarea acestuia ducand la anularea participarii firmei respective la concursc SAU, daca firma a castigat traseul si baga ulterior pe sosele autovehicule de transport care incalca prevederile din contractul de atribuire a traseului, firma respectiva primeste mai intai amenzi de la CJ, dupa care se anuleaza contractul.
Stim bine ce epave circula prin judetul Bacau, le vedeti usor la Autogara, mergeti la 7 dimineata, o sa va cruciti, e cimitir de masini acolo. Reclamatii au fost facute de mai bine de zece ani, fara nicio consecinta. Deci e clar, CJ sufera de coruptoida cronica. Ba chiar acuta, in faza terminala pesedista.
carmen a zis
iar dimineata prin oras se plimba 3-4 autobuze goale sau doar cu 2 calatori, unul dupa altul…si culmea blocand sensurile giratorii la ore de trafic intens catre servici, scoala, fiecare unde are treburi – caz real dimineata pe traseul lui 17 spre gara circulau in coloana 4 autobuze.
gestionarea trebuie sa fie in atentia managerilor de la TP
gigi a zis
mai lasati masinile voastre acasa si circulati si cu autobuzele
Desteptarea a zis
Adia asta este imaginea realitatii in care traim, nu SF urile alea cu zgarie nori in Bacau, nu ne putem kk de foame da visam/ne dam cu parerea despre poze facute in photoshop…
Marius a zis
In afară de parcul auto învechit,și infrastructura rutieră este la pământ!O parte din transportatori au intenția de a-și înnoi parcul auto,dar dacă drumurile sunt praf?Cine e fraierul să-și cumpere mașini noi la drumuri proaste?
Bogdan a zis
Dacă vă uitați în urma, prin 2017, un vicepreşedinte de cj de pe aceea vreme a încercat sa verifice traseele, dotarea şi siguranța călătorilor( facand chiar cateva actiuni in colaborare cu Politia Rutiera) dar a fost repede schimbat de seful lui de partid (avram pitu, de trista amintire)si de prefectul (mireasa cu ora, pitulicea)din acele timpuri negre pentru administratia bacauana. Eu ca transportator din 1996 incoace nu am gasit atata întelepciune si intelegere in CJ Bacau ca in perioada aia scurta. In rest licitații aranjate si coruptie maxima. Ivancea, inca esti credibil si mai poti face ceva.
Cetatean a zis
Cum sa treaca prin Autogara, cand arata ca in Epoca Primitiva? Mizerie si aurolaci la greu.
Gaby a zis
Un străin sau daca vine un ardelean își face cruce,în Cluj la autogara Fany ai legături chiar și cu Chișinăul,există sală de așteptare decentă cu tv și încălzire,starea microbuzelor e per total mai bună,plus ca la nivel de drumuri în general stau mult mai bine.La Bacău autogara e o ruină ,in toate orasele civilizate gara se afla langa autogara ,autogara massaro nu e amenajată,nu exista sala de asteptare,la Onesti la fel e degradată,Comanesti,Moinesti,au ramas la nivel de 1850…
DORINA a zis
Da, autobuze de cand eram eu de 12-13 ani.Am vazut ca in Bucuresti adusese autobuze de la turci ,pe care le-a refuzat,fiindca facuse o comanda in Germania.Eu nu inteleg, de ce BACAUL a ramas in urma la transport in comun?