UPDATE: Autostrada A13 Bacău-Brașov, care va lega Moldova de Ardeal, va fi proiectată de către asocierea Search Corporation – Primacons Group, a anunțat, pe surse, economica.net.
CNAIR a desemnat câștigătorul licitației pentru autostrada A13, Bacău – Brașov. Acesta va fi anunțat, joi, în Bacău, chiar de ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Acesta a vorbit despre proiect la audierile din Parlament. Prima reacție a venit de la eurodeputatul Dragoș Benea.
„Ceea ce n-au făcut alții în 10 ani de vorbărie pe tema Autostrăzii Moldovei, am făcut noi – cei de la PSD – în 18 luni: avem proiectant pentru A13! El va fi anunțat mâine (joi – n.n), conform declarațiilor făcute de ministrul L. Bode (Transporturi), la audierile din Parlament de astăzi, interpelat fiind de deputatul băcăuan Lucian Șova (PSD), fost ministru al Transporturilor”, a notat Benea, pe Facebook.
„Munca începută în decembrie 2018 de ministrul Șova, continuată în mai 2019 – în plină guvernare PSD – cu lansarea licitației pentru proiectarea A13 se încheie, după luni de tergiversări, cu desemnarea unui câștigător al procedurii. Mulți vorbesc, puțini fac. Iar faptele sunt cele care fac diferența. După centură și aeroport, PSD Bacău pășește cu hotărâre pe drumul proiectului politic A13 Bacău – Brașov”, a declarat Dragoș Benea.
Lucian Șova, despre când vor putea începe lucrările de construire
În urmă cu câteva minute, și deputatul Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor, în mandatul căruia a fost demarat proiectul A13, a relatat despre discuțiile de azi, din Parlament.
„Dacă nu vor fi contestații, deși ăsta e un sport național, se va semna contractul de prestare a serviciilor de proiectare, iar în 2021 vom avea terminată proiectarea autostrăzii, urmând ca în 2022 să se scoată în procedură de achiziție publică execuția propriu-zisă a lucrării”, a afirmat Șova:
Am avut un mandat de doar un an în fruntea Ministerului Transporturilor (MT), dar am pariat pe cartea eficienței și am făcut lucruri cu o bază solid fundamentată. Iar rezultatele se văd, nu doar la centura Bacăului.
În 2018, în chiar lunile cât am condus ministerul, a fost elaborată – la inițiativa mea – analiza multicriterială privind soluțiile de conectare prin autostradă dintre Moldova și Transilvania. Studiul complex a fost realizat de consultanți independenți – BEI/PASSA – și însușit de consultantul agreat al Comisiei Europene, JASPERS.
Analiza, ale cărei concluzii le-am prezentat la sediul MT în decembrie 2018, preciza că soluția optimă de conectare între Moldova și Transilvania – atât din punctul de vedere al analizei cost-beneficiu, cât și al celui de mediu – este Bacău – Brașov.
În 2019, la dezbaterea parlamentară pe marginea bugetului, grupul parlamentarilor PSD Bacău a acționat coeziv și coerent, propunând ca amendament „prinderea” în buget a acestui obiectiv de investiții, respectiv a sumei necesare demarării licitației privind contractarea serviciilor de proiectare pentru autostrada Bacău – Brașov.
În mai 2019, ministrul de la acea dată al Transporturilor, în vizită la șantierul de la centura Bacăului, a anunțat lansarea de către CNAIR a licitației privind achiziționarea serviciilor de proiectare menționate.
După aproape un an, iată că licitația a desemnat un câștigător.Am preferat să nu fiu în lumina reflectoarelor, dar să fac – apăsat – pașii administrativi care au permis CNAIR să desemneze un proiectant pentru A13 Bacău – Brașov. Prin stabilirea proiectantului, A13 face – ea însăși – un pas decisiv către materializare.
În timp ce unii, de ochii lumii și ai camerelor de luat vederi, au făcut o lege pentru Autostrada Unirii care de fapt ne dezbină pe toți, noi cei de la PSD, în timpul „relei” noastre guvernări, am bătut în cuie un proiect care iată că ajunge într-o etapă ireversibilă.
Asta, dacă nu cumva cei din guvernarea PNL nu vor face să apară, și pe acest proiect, vreo insectă neprețuită, a cărei salvare să fie mai importantă decât conectarea rutieră a Moldovei cu Transilvania.
Sectorul Brașov – Bacău (A13) face parte din proiectul autostrăzii Iași – Bacău – Brașov de legare a Moldovei de Transilvania printr-o șosea de mare viteză. Au depus oferte de realizare a Studiului de Fezabilitate și Proiectului tehnic următoarele companii: Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA, asocierea Search Corporation SRL & Primacons Group SRL și SC TPF Inginerie SRL.
Realizarea documentației pentru Autostrada A13 Bacău-Brașov are asigurată finanțare europeană, contractul a fost semnat în septembrie 2019.
George a zis
Hai ba, ma lasi ? Tot meritul vostru e ?
Bai beneo ba, nu ti-e rusine ma sa minti ?
O fac altii si tu te lauzi ?
georgica a zis
bai tantalache licitatia e pornita din mai 2019
George a zis
Saracul. Nu a avut timp timp de 15 ani cat a stat la carma judetului.
Georgica, da ce sari asa aprins omule ? Esti pe statele de plata?
Marius a zis
Ar fi bine ca si aceasta autostrada,daca s-ar construi vreodata,sa fie facuta tot de firma domnului Umbrarescu!Aceasta firma cred ca a dat dovada de seriozitate atat la Centura Bacaului,cat si la alte obiective ce le are in lucru.
PnimicL a zis
Acum sar habarnistii care n-au mișcat un ac in viata lor: “da ce va impaunati baaaa cu chestia asta… mare realizare…”
poate ar trebui explicat de cineva cu minima credibilitate la publicul tot mai isterizat și-n ziua de azi cât de greu e sa atragi o investiție, cum ești la lupta cu alte 41 de județe care ar prefera sa strice apele pt toți decât sa vadă ca vreun “rival” reușește ceva.
alta intrebare a zis
Benea minte precum respira, nimic nou ! Ca nu ii este rusine, nici aici nu avem noutati!!
alt prost a zis
tu respiri multa “ competenta” nu i vorba
Razvan a zis
Dacă dați lui UMBRARESCU pana în 2022 e gata.
bogdan a zis
eu sper sa se faca numa bucata bacau brasov asa cum urmareste benea sa ramana iasul fara autostrada asa o sa ajunga bacaul mare centru regional ca aeroport regional deja avem ,iasul se va inchide, suceava il inchide soava, .o sa fie bataie pe multinationale sa se mute in bacau ,sper si spitalul regional sa il deturneze benea tot la bacau.cine stie poate dascalu muta si palasu la bacau doamne ajuta!dupa aia ne batem cu bucurestiu pentru suprematie,iar la cat de strategic e situat bacaul ajungem capitala romaniei!
Matt a zis
A13 împreună cu A8 fac parte din Master Planul General de Transport agreat de către România și Comisia Europeană cu implementare în perioada 2020-2030. Deci, minune mare, se face exact ce trebuie făcut…restul este CanCan electoral: dezbină și amăgește. A8 se „zbate” din SF în SF de mai bine de zece ani, șansele sunt destul de mici ca să mergem la Brașov pe autostradă până in 2030. Deși studiile de fezabilitate au ajuns să fie luate în derâdere de-a lungul timpului, sunt de fapt cea mai importantă etapă a unui proiect. Făcute „ca la carte” asigură desfășurarea cu rapiditate a fazei de proiectare și execuție. Avizații din domeniu susțin că bugetul stabilit este insuficient pentru a obține ceva de calitate pe A13 așa că nu vă agitați prea tare, economisiți-vă energia…
Gabi a zis
Logica de retardat PSD (scuze pentru pleonasm).
Iunie 2018:
Ministrul Sova i-a dat replica de mai jos, in Comisia de Transporturi, unui deputat care afirmase ca avem nevoie urgenta de autostrazi si ca riscam sa plece marile companii (de ex. Dacia-Renault) daca nu avem o infrastructura decenta:
„Este o retea de autostrazi minunata in Occident. De ce au venit multinationalele aici? Au venit ca sunt salarii mici.
Cand o sa avem autostrazi, o sa avem salarii mari. Si tot vor pleca.
Catre alte zone fara autostrazi, dar cu salarii mici”.
George a zis
Sova presedinte!
S-a convins si Benea ca nu are oameni de scos in fata. Isi sufleca el mainile acusi si o sa arate el bacauanilor cat de gospodar e un pesedist.
Nu a apucat in 10 – 15 ani sa faca nimic, dar promite ca de acum se pune pe treaba.
Eu zic ca e de incredere omul. Daca se tine de cuvant o sa ii ajungem si pe cei din Vaslui, care in ultima vreme chiar s-au ridicat.
Radu a zis
Poate imi aduce cineva aminte, cine a condus CJ in adtia „10 ani de vorbarie” ca pe mine m-a lasat total memoria!