Administrația Națională de Meteorologie prognozează, pentru perioada următoare, temperaturi ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat.
Mâine, 19 iunie, județul Bacău se va afla sub cod galben de caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa între 32 și 35 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău recomandă respectarea următoarelor măsuri: stați la umbră și evitați expunerea prelungită la soare; consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice; purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise; consumați fructe și legume proaspete; NU aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite pentru a preveni incendiile; resturile de țigară pot genera incendii. NU le aruncați la întâmplare!
Lasă un răspuns