Autoritatea Națională de Meteorologie (ANM) a introdus Cod Galben de furtuni, cu intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică, în Banat, Crișana și Transilvania, iar spre seară și noaptea mai ales în Oltenia și Moldova. Vântul va ajunge la rafale de 60-70 km/h, cu vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. Luni, 31 iulie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în jumătatea estică, iar vântul va avea intensificări în extremitatea de sud-vest a țării.
În intervalul menționat, local în zonele montane, în vestul Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei, va fi în vigoare un Cod Portocaliu, cu intensificări ale vântului (rafale de peste 80 km/h), vijelii și grindină.
În regiunile sudice și local în cele vestice și estice disconfortul termic va fi duminică ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă și să depășească pragul critic de 80 de unități, iar în zonele joase din Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor încadra între 32 și 36 de grade.
Lasă un răspuns