Ceața a perturbat din nou traficul aerian de pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău. Prima cursă afectată a fost cea de dimineață, care trebuia să ajungă la Torino. „Din cauza ceții zborul a întârziat câteva ore bune. La fel va întârzia cu aproape trei ore cursa care trebuie să ajungă de la Roma”, a declarat Lucian Sion, director tehnic la Aeroportul Bacău. Cursa de pe aeroportul băcăuan de Torino trebuia să plece la șapte dimineața dar a reușit să decoleze abia la ora 13.00, când s-a ridicat ceața. Cursa de Roma trebuia și ea să plece din Roma la ora 14.45 dar va pleca abia în jurul orei 18.00. În avionul de dimineață au așteptat mai bine de șase ore să plece din Bacău 130 de pasageri. (Ștefan POPA)
Lasă un răspuns