– în martie va intra în circuit şi a doua – investiţia s-a ridicat la circa 750.000 de euro
SOCAR România, reprezentanţa companiei petroliere şi de gaze naturale cu acelaşi nume deţinută de statul Azerbaijan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic), a deschis, astăzi, 13 februarie, prima staţie de carburanţi din Bacău. La eveniment au fost invitaţi pateneri de afaceri ai companiei, reprezentanţi ai mediului de afaceri băcăuan, ai autorităţilor locale şi ziarişti. Panglica inaugurală a noii staţii a fost tăiată de Hamza Karimou, director general al SOCAR România şi de city managerul municipalităţii, Leonard Pădureanu. Benzinăria este amplasată la ieşirea din Bacău spre Adjud.
Azerii de la SOCAR au făcut un tur de forţă, de fapt, pentru că au inaugurat patru staţii de carburanţi, astăzi, în Bacău, în Adjud, în Focşani şi în Buzău, iar mâine vor proceda la fel în Bucureşti. Evenimentele fac parte din strategia agresivă a companiei de a dezvolta o reţea importantă în România. În zona Moldova a început, acum câţiva ani, din nord, iar azerii au în plan măcar câte o staţie în fiecare oraş important al ţării.
Mai multe amănunte puteţi găsi în ediţia ziarului nostru de mâine. (Petru DONE)
Lasă un răspuns