Bacău Mall, care se va construi pe fosta platformă industrială Letea, se va deschide în 2027, conform unui raport MAS RE (dezvoltator imobiliare care deține 40% din proiect, restul fiind deținut de Prime Kapital), citat de Moneybuzz.
Cele două companii imobiliare, MAS RE și Prime Kapital, au achiziționat terenul de peste 10 hectare de la Dedeman și vor construi un centru comercial regional cu o suprafață de 51,200 metri pătrați.
Mall-ul, ce va fi situat undeva în spatele Pompierilor, va avea intrarea principală din strada Milcov, unde va fi amenajat un sens giratoriu, situat în zona benzinăriei Lukoil. „Proiectul prevede crearea unei noi infrastructuri și alte lucrări de îmbunătățire a celei existente, ce vor fi donate municipalității din Bacău”, susțin cei de la Prime Kapital.
„Noul centru comercial modern va include mari branduri de fashion, restaurante, precum și zone verzi și de distracție. Acesta se va adresa unei populații de circa 406.000 locuitori care se află la maximum o oră de mers cu mașina”, mai precizează Prime Kapital.
Conform raportului MAS RE, cele două companii vor inaugura alte două proiecte comerciale majore, parcul de retail de pe platforma IMG din București (60.600 metri pătrați) în 2027 și noul mall super regional din Cluj-Napoca (130.000 metri pătrați) în 2028.
Alina Biro a zis
Momentan doar povesti….asteptam sa vedem autorizatii de constructie si fundatie turnata anul asta….