Optimismul autorităților din Bacău, care au anunțat cu mare trâmbiță programul Rabla Local, s-a stins. Deși Bacăul a primit fonduri pentru casarea a 1000 de autovehicule, la final s-au înscris doar 500 de persoane.
Programul Rabla Local a fost anunțat cu mare fast de autoritățile locale. În cadrul acestuia, băcăuanii interesați să scape de mașinile mai vechi de 15 ani, o puteau face, primind la schimb un voucher de 3000 de lei de la Primărie.
Fondurile au venit de la AFM, cu o cofinanțare de la Consiliul Local. Însă după finalul programului, din cele 1000 de rable de care sperau să scape autoritățile din Bacău, au rămas doar 500. De fapt, chiar mai puține, surse din Primărie confirmând că există mai multe dosare unde beneficiarii au depus acte pentru casarea mai multor mașini deodată, deși nu e permis.
„AFM a aprobat pentru Bacău finanțare pentru casarea a 1000 de autovehicule. Primăria Bacău, împreună cu Consilul Local, a bugetat suma necesară cofinanțării din bugetul local a programului. Se pare că și în municipiul nostru, ca în mai toate municipiile din țară, interesul față de program a fost unul moderat, sub estimările făcute de Administrația Fondului pentru Mediu”, ne-a transmis Andreea Negru, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Bacău.
Dani a zis
Da pentru ca e doar euro 3. Am si eu o rabla si voiam sa o dau dar e euro4 chipurile si nu e eligibila.
Maresal Antonescu a zis
Pai si pentru jumatatea care a aplicat pt casarea rablelor, DE CE NU SE MERGE MAI DEPARTE ?????Luati de pe drumuri epavele oamenilor care vor sa scape de ele!!!! Dar , e mai simplu sa trambitati ca programul e un esec si sa nu faceti NIMIC!!!! Timpul trece . leafa merge!!! NIMENI, NICIODATA nu a luat niciun ban de pe urma acestui program !!!!!!! RUSINE !!!! Tara de kkt!!!!!
Xxx777 a zis
Conditiile pe care le au pus pentru ca un autoturism sa fie casat sunt proaste de la bun inceput. Multa birocratie pentru 3000 de lei, adica 600 de euro cand astia te pun sa ti iei un autoturism cu norma minim euro 5 pe care fara 11000-12000 euro nu o iei. Cu alte cuvinte, devino sclavul bancii pentru ca dealer ii auto sa isi vanda masinile si asa mult mai scumpe ca.in vest. Cotetul meu de 1000 de euro e mai bun.
Jean a zis
Gresit prietene, daca cauți merțane și ea, sunt 12000€.. de asemenea, lăsați naibii atitudinea aia cu „sunt prea sarac sa cumpăr masina ieftină” și ajungi cu o mare pagubă în bugetul familiei…
Gogu a zis
Primaria a publicat condițiile în care poți depune acte pentru a primi banii.Probabil vor renuța și mai mulți din cei care s-au înscris deja.Trebuie să umbli la ANAF pentru certificat de atestare fiscala,apoi la Poliție pentru cazier și dacă nu poți ajunge în ziua în care ești programat pierzi dreptul de a depune actele.Nu o poți face on line….Un program care va fi un mare eșec
Alex a zis
Am vrut sa aplic. Pe mine m-a demotivat pretul inselator trambitat de firmele de masini. Intri pe siteul lor si scrie cu litere uriase un pret iar, cand ajungi la reprezentanta, afli ca modelul ala nu mai e pe stoc sau nu a fost niciodata iar cel mai accesibil model pleaca de la un pret cu 3000-4000 de euro mai mare decat bugetul pe care ti l-ai facut. Nu ajuta foarte mult nici conditiile de creditare si nu ajuta ABSOLUT DELOC felul in care arata strazile in Bacau. Adica, bun! iti iei masina noua. Pe unde o conduci ca sa nu ajunga in 2-3 luni la mecanic?