Polițiștii locali au ieșit în piețe și în alte spații publice aglomerate, ca să-i informeze pe băcăuani despre noile restricții impuse de depășirea pragului de 6 cazuri la mia de locuitori.
Continuăm activitățile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în zonele aglomerate, piețe, târguri, oboare, spații comerciale, mijloace de transport în comun cu scopul de a conștientiza cetățenii cu privire la necesitatea respectării măsurilor minime de siguranță: portul măștii de protecție, respectarea distanțării sociale și respectarea măsurilor igienico-sanitare, se arată într-un comunicat al Poliției Locale Bacău.
Știm că, această perioadă este una aparte, încărcată de rigorile pe care trebuie să le avem în vedere pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jurul nostru. Încercăm să vă protejăm prin toate măsurile specifice, dar avem nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru ca aceste măsuri să fie eficiente.
Nu știm dacă pandemia de COVID-19 va fi ultima criză cu care se va confrunta umanitatea, dar ne dorim să lucrăm umăr la umăr, ca parteneri şi prieteni, pentru a ieşi din această pandemie mai puternici ca înainte. De aceea vă rugăm să respectați cu strictețe măsurile impuse de autorități, pentru a combate răspândirea virusului.
Protejându-ne unii pe alții dăm dovadă de respect și simț civic!
Respectați măsurile minime de siguranță: Folosiți masca de protecție! Păstrați distanțarea fizică pentru a vă proteja pe dumneavoastră, dar și pe cei din jur!Respectați cu strictețe măsurile de igienă!
Sănătatea dumneavoastră rămâne prioritatea noastră!
– Poliția Locală Bacău
:-) a zis
Fix,cum a fost cu oktoberfast:-)