Primul an din derularea Programului Operational Regional (Regio) 2007 – 2013 a stratificat, deja, interesele, dar si potentialul solicitantilor din cele sase judete ale Regiunii Nord-Est. Cel mai mare interes pentru fondurile europene de dezvoltare regionala au fost inregistrate in domeniul infrastructurii, unde Autoritatea de Management a fost nevoita sa suspende depunerea de proiecte, pentru ca cererile depaseau de trei ori alocarea. Judetul Bacau este unul dintre cele mai active judete la acest capitol.
Pentru Domeniul Major de Interventie (DMI) 2.1 – Drumuri judetene, sosele de centura si retele de strazi urbane, din Axa 2 a programului Regio, trei dintre cele sase judete ale Regiunii Nord-Est au fost cele mai harnice in depunerea proiectelor. Acestea sint judetele Bacau, Iasi si Suceava. „Celelalte trei judete din regiune – spune directorul Organismului Intermediar Regio, din Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, Gheorghe Harja – au depus destule proiecte bune, dar volumul solicitarilor este mai mic. In acest moment, importanta este, insa, faza in care se afla proiectul si nu valoarea lui. De exemplu, la «Proiecte in implementare» judetul Iasi este deja prezent. In faza de precontractare, in care se fac vizite pe teren, la solicitanti, toate judetele urmeaza a contracta, pina pe 15 ianuarie, estimativ, o suma relativ mare prin proiecte”. Proiectele evaluate strategic (cele care se afla pe lista de rezerva) sint, de asemenea, multe in judetul Suceava, multe in Iasi sau Botosani, dar mai putine in Neamt (cu multe proiecte finantabile, insa, care urmeaza a fi contractate). „La acest Domeniu de Interventie – a precizat Gheorghe Harja – regiunea sta bine, dar nu foarte bine. Pe total regiune sint multe proiecte depuse. Pe 16 octombrie s-a sistat depunerea lor, iar cu o luna inainte depunerea lor a fost masiva”.
Multe proiecte bune stau in asteptare
Suma alocata Regiunii Nord-Est pentru toata perioada 2007 – 2013, pentru DMI 2.1, este de 143,08 milioane de euro. „Au fost solicitari de 402,84 de milioane de euro – a spus directorul Organismului Intermediar al Regio Nord-Est -, dar puteau fi si mai multe daca nu se sista depunerea. Se vede ca regiunea are foarte mare nevoie de sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii, in toate judetele ei. Reactia aplicantilor cu privire la continuarea procesului nu a fost multumitoare. Este necesara o interventie energica din partea Guvernului in vederea finantarii proiectelor din lista de rezerva. Se afla, pe lista de rezerva, proiecte bune, absolut necesare unor aplicanti, deci trebuie sa se gaseasca (si vom face toate demersurile) surse de finantare, care sa ajute la implementarea proiectelor dupa aceleasi reguli. Aceasta este, de fapt, o practica obisnuita in Uniunea Europeana. Ne asteptam si la realocari din partea celorlalte axe ale programului, pentru aceasta axa 2, unde sint solicitari mari, dar realocarile nu cred ca vor fi oricum in masura sa satisfaca necesarul de fonduri pentru acoperirea nevoilor de reabilitare a infrastructurii existente”. La Axa 1, DMI 1.1 – care se refera la polii nationali de crestere, la polii de dezvoltare urbana si la centrele urbane – solicitantii se confrunta, insa, cu o intirziere a sistemului, pentru ca axa a fost lansata foarte tirziu. Pe 8 decembrie abia a fost lansat domeniul pentru Centrele urbane, iar varianta pentru „Poli de crestere” nu are o forma definitiva. Deci nu ne asteptam ca o suma mare alocata sa fie cheltuita prea curind.
Interes mai mic pentru invatamint
Pe Axa 3 a programului Regio (axa sociala) au fost depuse cereri pentru DMI 3.1, 3.2 si 3.4, pentru spitale judetene si ambulatorii, servicii sociale (case de batrini, case de copii etc.) si sprijinirea invatamintului (scoli, campusuri universitare si preuniversitare etc.). „La aceasta axa – a apreciat Gheorghe Harja – nu mai stam atit de bine ca la ca la DMI 2.1. Nu e nici rau: nevoia de finantare exista, dar a fost lasata pe al doilea plan. Astfel, Bacaul a depus proiecte atit pe DMI 3.1 (pentru un ambulatoriu), cit si pe DMI 3.2 (pentru obiective sociale), dar si pe DMI 3.4 (proiecte conforme si eligibile si proiecte in verificare, recent depuse). Sint proiecte depuse si din celelalte judete, dar nu pe toate domeniile. In schimb, se detaseaza judetul Iasi, cu proiecte pe domeniul 3.4, pentru campusul universitar Tudor Vladimirescu, fiind un centru universitar puternic, dar, surprinzator, mai putin pentru spitale”. Dintre aceste domenii lipseste DMI 3.3, unde este un singur proiect destinat interventiilor in caz de urgenta, aflat in faza aproape finala, al Asociatiei de Dezvoltare Comunitara a judetelor regiunii.
Centrul de Afaceri din Bacau face toti banii
Pe DMI 4.1 – pentru structuri de sprijinire a afacerilor – o solicitare importanta este a judetului Bacau, pe linga cele din judetele Iasi si Vaslui. Judetul Bacau a inceput, deja, sa aplice proiectul de construire a Centrului de Afaceri. Gheorghe Harja a observat ca judetele Botosani, Neamt si Suceava nu au avut interes in acest sens. „Aici este vorba de structuri pentru mediul de afaceri – spune directorul de la ADR Nord-Est. Ne asteptam ca acest domeniu sa fie accesat de autoritatile publice locale, pentru a atrage cit mai multi factori din mediul de afaceri, dar nu este asa. Explicatia poate fi contributia proprie a autoritatii la asemenea proiecte, de minim 50%, care este mare. Noroc ca s-a permis si mediului privat sa faca proiecte de aceasta natura, iar in unele judete acesta a si reactionat”. Domeniul 4.3 este destinat sprijinului microintreprinderilor. Aici solicitarea a fost mare din toate judetele, dar din Botosani si Vaslui solicitarile sint mai mici.
Lasă un răspuns