Un banal concurs suspendat relevă haosul din Primăria Bacău, unde primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu își cedează semnătura electronică calificată, fără o bază legală clară și fără ca în instituție să existe o evidență a documentelor semnate de înlocuitorii edilului.
Concursul pentru postul de șef serviciu Administrare piețe a fost suspendat de două ori de Primăria Bacău, fără explicații. Procedura a fost plină de ilegalități descoperite de un control al Prefecturii.
Așa cum se poate observa în facsimilul de mai jos, decizia de suspendare are semnătura electronică calificată a primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu aplicată pe 28 februarie 2022, la ora 10:41:53.
La acel moment însă, edilul se afla în ședință de Consiliu Local, transmisă în direct pe Facebook, și susținea decernarea unui titlu de Cetățean de onoare, deci nu avea cum să folosească dispozitivul pentru semnătură electronică (care arată ca un stick), ce trebuie atașat la un PC sau laptop cu certificate de securitate preinstalate.
Ce valoare are semnătura electronică calificată?
Potrivit articolelor 4 și 5 din Legea 455 din 2001, „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.
De asemenea, „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile”.
Cine și cum semnează?
În instituțiile publice, există cutuma transmiterii dreptului de semnătură. Un înlocuitor al unui primar, de pildă, poate să semneze sub numele titularului funcției, cu un asterisc sau apostrof și propria semnătură. În niciun caz nu se admite ca un înlocuitor să imite semnătura celui pe care îl substituie. În plus, de obicei, primarul este înlocuit de viceprimar sau administrator public, nu de un simplu funcționar.
În cazul semnăturii electronice calificate, se presupune că un înlocuitor semnează cu propriul dispozitiv de aplicare a semnăturii electronice calificate. De altfel, în Primăria Bacău, circa 70 de persoane au astfel de semnături electronice calificate achiziționate de acum doi ani, doar că cele mai multe dispozitive au stat nefolosite.
După ce Ziarul de Bacău a sesizat faptul că semnătura edilului a fost folosită de altcineva decât de titular, în Primăria Bacău a început procedura de reînnoire a documentelor de acordare a semnăturilor electronice. Furnizor este CertSign.
Haos în Primărie!
Ziarul de Bacău a adresat un set de întrebări despre folosirea de alte persoane din Primăria Bacău a dispozitivului care aplică semnătura electronică calificată emisă pe numele „Lucian Daniel Stanciu Viziteu”.
„În situații urgente, din dispoziția primarului municipiului Bacău, semnătura electronică este aplicată de către șef Serviciul Monitorizare și Coordonare”, se susține în răspunsul remis, cu semnătură olografă, de Primăria Bacău.
Primăria a omis însă să explice cum se face că primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a putut semna dispoziția prin care un funcționar i-a luat locul, dar nu a avut timp să semneze direct documentele urgente. De subliniat este și faptul că edilul a transmis dreptul de semnătură, deși era în oraș, nu în concediu sau în altă stare de imposibilitate a exercitării funcției. La ședințele de Consiliu Local asistă și reprezentanți ai aparatului Primăriei, se putea printa, iar primarul putea semna orice document urgent.
Instituția a refuzat să răspundă care este baza legală a transmiterii semnăturii electronice. În plus, în Primăria Bacău nu există o evidență a documentelor pe care altcineva decât titularul a aplicat semnătura electronică calificată a primarului.
Dispoziția Primarului nu există!
Pe site-ul municipiulbacau.ro, în secțiunea „Dispoziții”, nu există documentul invocat în răspunsul adresat Ziarului de Bacău, prin care primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu să fi transferat dreptul de utilizare a semnăturii electronice calificate. Nici în răspunsul transmis de Primărie, nu se furnizează informații despre document.
Mircea a zis
stie tot poporul ca a utilizat o ilegal Daniela Mihaila la solicitarea lui stavarache
Croco Andrei a zis
Nici macar vorba aia ca semneaza ca primarul nu mai e ce a fost …
Oricum din ce in ce mai curios rolul acestei doamne Mihaila in primarie.
Daca este sef serviciu Monitorizare si Coordonare , de ce e in continuare secretara din antecamera primarului , raspunzand la telefoane , facand cafele si tinandu i toata corespondenta interna si externa ?
In fisa postului are alte responsabilitati mult mai serioase , nu de asistenta
Asta daca nu cumva cineva a infipt o acolo cu un scop precis – gardian si monitor din partea cuiva
Turtușan a zis
Ce putem spune, decât că avem,cel mai prost primar din toate timpurile.Vorbeste mult nu face nimic, decât selfie cu mistreți, și cu copii din Ucraina.
sebi a zis
ce pretentii sa ai de la un hastag, de la un userist?
alin a zis
mai bine sa ramana primar doar pe facebookul de unde a aparut sa isi bata joc de oras. sa ramana primar doar pt hastagii dezorientati de pe facebook.
Veteranul a zis
Ideea e ca avem doi primari, ambii prosti si fuduli. Dupa chipul si asemanarea sefilor de la Bucuresti
alin a zis
dupa chipul si asemanarea votantilor