Denumiți de legislație NEETs (traducere din neither in employment nor in education or training), tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, care nu urmează nici o formă de școlarizare, nu muncesc și nici nu fac vreun curs de calificare, sunt destul de mulți.
Județul Bacău avea la final lunii iulie nu mai puțin de 2.043 de astfel de tineri, întreținuți cel mai probabil de familie, până vor ajunge să stea pe picioarele lor. Numărul lor este în creștere față de luna precedentă, pe fondul finalizării cursurilor. Dacă în iunie erau 1.625 NEETs, deja în iulie erau cu 400 mai mulți.
„Profilarea acestor tineri ia în calcul mai mulți indicatori, printre care mediul din care provin, studiile finalizare, nivelul de pregătire, dacă sunt din grupuri considerate vulnerabile. Este vorba de tinerii care se înscriu în baza noastră de date și care astfel, pot beneficia de anumite facilități legale la încadrarea în muncă”, explică Daniela Bălan, purtător de cuvânt al AJOFM Bacău. Cei mai mulți dintre tineri sunt în categoria greu de ocupat, adică 1.084, 506 băieți și 578 de fete, 311 având opt clase finalizate și 773 chiar mai multe. Cum era de așteptat, mai mulți sunt din mediul rural, 649, față de 435 în urban. Cei mai mulți „orășeni” cu șanse mici la angajare provin din municipiul Bacău, 195.
Alți 800 de tineri fac parte din categoria celor foarte greu de ocupat. Și aici, mai multe sunt tinerele, 489, față de 311 bărbați. Unii nu au apucat nici să termine opt clase, adică 486, iar 314 au măcar școala generală absolvită. Dintre acești 800, deja 38 sunt considerați de statistică șomeri de lungă durată, ceea ce înseamnă că se chinuie de ceva timp să își găsească un loc de muncă potrivit. Cea mai mare parte sunt tot din rural, 583. Coțofănești, Stănișești, Buciumi au cei mai mulți tineri în această categorie.
Facilități la angajare pentru patroni
Angajatorii care sunt de acord să preia tineri din această statistică pot beneficia de o subvenție lunară de 2250 de lei, pentru un an, pentru fiecare tânăr NEET și trebuie să mențină contractele de muncă pentru 18 luni. Dar, NEETs sunt și ținta unor campanii de informare și consiliere cu fonduri europene derulate de instituții ale statului. 1 din 5 tineri români nu învață și nici nu lucrează, potrivit Eurostat, care plasează țara noastră pe locul al cincilea în Europa.
Joe a zis
Sunt samsari auto si o duc mai bine decat cei care isi rup spinarile la munca….paradox nu?
Coltzea a zis
Capitalismul asta romanesc va lua sfarsit intr-o buna zi, nu e nicio indoiala. Astia de taie frunza la caini, recte trantorii, or sa vada cat de simpla este munca pe santier, la sapat stanca cu program de 14 ore pe zi. La fel de neasteptat cum a crapat comunismul, o sa fie si prabusirea capitalismului.
koko a zis
Refuza munca….sa refuze si banii de la stat! Nu gasesti unul sa-ti taie gardul viu, sa-ti bata un covor , sa care niscaiva lucruri la tomberon, sa-ti mature podul de mizeriile porumbeilor cerului! Doar la terasa stiu sta!
eu a zis
astia sunt aia nemultumiti de statul roman care sunt prostiti usor si mitingesc la comanda fara sa aiba habar pe ce lume traiesc…
John a zis
Mai degraba o parte sunt plecati in afara dar cum statul roman inca habar nu are nici cati cetateni mai sunt, normal ca statistic stau de pomana, din cele vreo 21 milioane ar fi vreo 18 milioane votanti, in realitate nu stiu daca mai sunt 16 milioane in tara de locuitori de toate varstele. O alta categorii sunt putorile si losserii care au chiulit de la scoala, cei de bani gata carora parintilor le faceau toate mofturile el neinvatand mai nimic, considera ca banii parintilor sunt nesfarsiti si daca l-au invatat sa primeasca bani multi fara nici un merit, normal ca acum considera ca normal sa il finanteze in continuare pe parazit, daca le dai un ciocan sa il tina in mana isi sparg singuri capul cu el dar la gargara nu ii intrece nimeni, ii vedem mai mereu tolaniti pe canapelele de la mall si folosesc internetul gratuit de la magazine, cel mai rau este ca nu doresc sa invete absolut nimic. Cum sa mai invete cand toata viata a fost invatat sa primeasca orice fara nici un efort fiind recompensat si pentru succese, rare ce-i drept, dar mai ales pentru neghiobii. Dupa care se planga parintii ca nu mai asculta, ca e un drogat/alcoolist, un pierde-vara, nu-l duce capul la nimic si face doar rele.