Circulația prin municipiul Bacău va fi mult îngreunată
începînd de luni, ca urmare a lucrărilor de reabilitare care se
execută pe partea carosabilă. Începînd de la primele ore ale dimineții, se va turna covor asfaltic pe partea dreaptă a direcției de mers FNC – Uzina Metalurgică, de la București spre centru, iar în Piața Centrală, la intersecția străzii 9 Mai cu strada Dumbravei, se lucrează la amenajarea intersecției. Alte lucrări în partea carosabilă se mai efectuează pe segmentul Peco – URA, pînă la intersecția cu strada Chimiei, unde se montează borduri pe partea stîngă a drumului, în timp ce între Piața Sud și Tic-Tac, pe partea stîngă, vechile borduri se demontează. Primăria municipiului Bacău precizează că pentru a se preveni orice incident și a se asigura o fluență optimă în aceste zone se impune reducerea vitezei de deplasare a autovehiculelor pînă la limita evitării oricărui pericol; respectarea indicațiilor agenților de circulație și a personalului de la firma ce execută lucrările și oprirea autobuzelor în stațiile amplasate în afara zonei în care se lucrează. Pe timpul în care se execută lucrări, pietonii sînt sfătuiți să nu traverseze, deoarece suprafața acoperită cu covor asfaltic are o temperatură ce depășește 100 de grade Celsius timp de o oră de la asfaltare. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns