UPDATE 2: În cele din urmă, primarul Cosmin Necula a reacționat față de criza de apă din oraș, cauzată de avaria produsă luni seara și neanunțată din timp populației:
„Din păcate, problemele la alimentarea cu apă a municipiului Bacău nu ne ocolesc nici în această vară. În cursul nopţii trecute s-a petrecut o avarie la conducta principală care alimentează 70% din oraș. A plesnit manşonul de racord din zona Barați, fapt ce a condus la sistarea furnizării apei.
Asigurările date de Compania de Apă sunt că, până la ora 15:00, avaria va fi reparată şi din acel moment va începe o repornire controlată a sistemului de alimentare, astfel încât până mâine după-amiază furnizarea apei potabile să fie readusă în parametri normali.
Îmi cer scuze faţă de băcăuani şi îi rog să înțeleagă că nu este nici vina primarului şi nici vina Companiei de Apă pentru neplăcuta situaţie creată.
Se poate spune, însă, că avem de-a face cu o culpă în faptul că nici până în momentul de faţă nu este făcut sistemul de rezervă de apă al Muncipiului Bacău, sistem care ar putea să preia alimentarea cu apă în cazul unei avarii. Sistemul se află în zona Gherăieşti şi necesită o reabilitare urgentă, cu un cost de aproximativ 2 milioane lei.
Ca primar al municipiului Bacău, consider că este esenţial să avem constituită rezerva de apă a Bacăului, prin sistemul descris anterior, în caz contrar oraşul se va confrunta mereu cu situaţii de acest fel.
Pentru a veni în întâmpinarea dificultăţilor cu care se confruntă băcăuanii în privinţa alimentării cu apă, astăzi, începând cu ora 13:00, vor fi disponibile cisterne cu apă nepotabilă, în următoarele locaţii:
– o cisternă 8 tone în zona Narcisa – Potcoava
– o cisternă 3 tone în zona Aprodu Purice (capăt linia 22)
– o cisternă 3 tone în zona Piaţa Mare (Vivariu)
– o cisternă 3 tone în zona Piaţa Sud” (sursa: primarul Cosmin Necula, pe Facebook)
Update: „Ca urmare a avariei aparute in data de 15.08.2016, in jurul orei 21.30, la conducta de aductiune apa de la Valea Uzului, in zona localitatii Margineni, in perioada 16-17.08.2016 se va intrerupe furnizarea apei potabile din aceasta sursa. In aceasta situatie programul de furnizare a apei potabile in mun. Bacau si com. Margineni, va fi restrictionat ca debit si presiune (reduse), functie de consumurile inregistrate si stocurile de apa acumulate.
Este posibil ca la reluarea programului de furnizare a apei, in anumite zone ale mun. Bacau, sa apara fenomenul de turbiditate (apa murdara).
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si recomandam consumatorilor din mun. Bacau si com. Margineni sa-si faca rezerve de apa potabila!”
– Comunicat de presă CRAB
Băcăuanii au o surpriză neplăcută marți dimineață: după mica vacanță de Sfânta Maria, s-au trezit fără apă la robinete. Cauza este o nouă avarie la conductele de apă, de data aceasta produsă în satul Barați, de lângă Bacău.
Înttr-un comunicat de presă postat pe site-ul Companiei Regionale de Apă Bacău, se anunță că pe 15 august, în jurul orei 21.30, s-a produs o avarie la conducta de transport apă din Barajul Valea Uzului, în satul Barati, care a condus la întreruperea furnizării apei potabile din Stația de Tratare Barați.
„Începând cu data de 16 august 2016, programul de furnizare a apei potabile în Municipiul Bacău, va fi restricționat până la remedierea avariei. Vom reveni cu informații in functie de situația din teren. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și recomandăm consumatorilor din zonele afectate să-și facă rezerve de apa potabilă!”, se mai arată în comunicat.
Anunțul nu a fost trimis presei, populația nu a fost avertizată să-și facă rezerve, iar „restricțiile” s-au concretizat în sistarea totală a furnizării apei în mai multe zone ale Bacăului.
Vom reveni.
mimi a zis
Ne-am cam saturat de aceste intreruperi ale apei din Bacau .Atunci cand conducerea unor servicii vitale este formata de incompetenti nu putem sa speram in mai bine.Dupa atatea necazuri cusi facuta ciorba .
Lumi a zis
Rezerve de apa? De unde iti faci rezerve de apa dimineata la 6 dupa ce ei au oprit apa azi noapte fara avertisment? Gaina, demisia urgent!!!!De despagubiri ce zici? Sau sa-ti trimitem bonurile de la apa plata pe care suntem nevoiti sa o cumparam?
Cristo a zis
Astia sunt sub orice critica..nu exista o solutie de rezerva pt astfel de probleme…le doresc sa-i loveasca pe toti de la CRAB „pantecaraia” ca tot nu este apa….
Ion Futacu a zis
Sa va xxx natia in gat si sa va napadeasca canceru si buba neagra sida si tifosul. Sa va manance pielea sa-si bage toata tara in voi ce si-a bagat in Stelea. O sa venim tot bacau sa ne cacam la sediu ragc.
koko a zis
Sa se sisteze si lefurile lor, asa pe neanuntate!
RAGC a zis
atata nesimtire rar s-a vazut in tara asta,este a trei-a oprire in 3 saptamani,oare voi ati auzi de despagubiri?
Sper ca noul primar sa-si faca curatenie in OGRADA’ adica RAGC-ul asta care traiesc pe picior mare,apa s-a scumpit de nenumarate ori dar calitatea este din ce in ce mai scazuta!
Sa va ia naiba de incompetenti!!!
UnBacauan a zis
Sunteti niste animale! Cum trec zilnic masini care anunta tot felul d kkturi neinteresante printre blocuri, asa putea sa treaca azi noapte una sa AUNTE ca ne lasati fara apa! Ce provizii daca ati luat-o in timpul noptii?! Restrictionare care inseamba de fapt sistare! Intr o tara civilizata, unde sunt respectati cetatenii, se anunta intentiile, ca sa nu ne trezim in c***l gol fara apa, la 7 dim. Incompetenti, nesimtiti si indolenti..ca sa nu mai zic incapabili, din mom c avaria dureaza de 12 ore aproape si tot NU ati reparat-o!!! Normal..v-a durut la basca si v-ati miscat c***l abia azi-dimineata. Daca!…
Ati merita demisi si cum a zis cineva mai sus, sa venim tot Bc sa ne c***m in capu’ vostru!
Nicholas a zis
Bravo..va doare-n pu%a de nevoile cetatenilor…parca-l vad pe hidosul ala obez si nenorocit de Gaina cum se eschiveaza de toata vina pasand responsabilitatea pe „mostenirea” dezastroasa care a gasit-o in curtea RAGC-ului. Bagati bani in infrastructura nemernicilor…bine ca Gaina poate sa-si plimbe halena insuportabila si curul ala gras si imputit intr-un S-Klasse …. oarba sa fie dupa voi nemernicilor …
Bc a zis
Am sunat mai devreme si dna de la centrala a spus ca se va relua maine dimineata abia furnizarea apei si ‘ sa ma descurc cum se descurca tot Bacaul’, dupa care mi-a inchis tel in nas. Le-am transmis o reclamatie, sunt sub orice fel de critica!
Cetatean EUROPEAN din Bacau a zis
Fratilor! Daca un sfert dintre noi ar depune reclamatie scrisa la OPC, poate ca s-ar catadicsi cineva sa ii controleze pe monopolistii astia……insa dupa o amenda usturatoare mi-e foarte frica sa nu scumpeasca din nou apa sa isi acopere cheltuielile……paradox nu?
Gaina a zis
Dragii mei bacauani, imi cer scuze, eu nu am stiut nimic de avaria de asta noapte. Cei care au planificat si getionat acest incident nu au anuntat si nu au cerut aprobarea mea. Desigur ca vor avea 10% taiati din salar, pentru luna septembrie, adica nu cred ca la contabilitate mai pot opera treaba asta ca e jumatatea lui august deja. O sa fie bine, credeti-ma, va fii bine din nou. Aveti incredere in mine !
maria a zis
Ne roaga sa ne facem rezerve de apa .Cam de unde ne sugereaza sa ne facem rezerve daca nu mai era apa deloc dimineata ca nu am fost anuntati .Cam ce parere aveti ?
Macac in bacau a zis
Ce prost s-a lucrat la constructia conductei de la Valea Uzului si ce tevi de calitate proasta s-au folosit !!!!!!!!! Cine raspunde pentru asta ??????????
Modiga constantin a zis
Santeti incompetenti atat cei care furnizeaza apa cat si conducerea primariei la un oras ca Bacaul sa nu aveti o alternativa macar sa asigurati stictul necesar populatie
Persoane ca voi nu au ce cauta in asemene posturi de conducere RUSINE mai ceva ca in africa si acolo le duc cu cisternele
one a zis
Cred ca trebuie ca Gaina operata la stomacel sa lase si pe altii la conducerea CRAB.
El are treaba mai mult cu terasele si propria aparitie fizica !
Oare chiar se crede un barbat bine ? :)))))
DEMISIAAAAAAAAAAAAA !!!!!!
Florin a zis
Bacăul e cel mai varza din tara la furnizarea apei potabile către populație. Infrastructura e la pământ.nu se poate sa oprești apa de 4-5 ori intr-o lună și sa publici niște „scuze pentru discomfortul creat „în pu** mea de jeguri.chiar nu sunteți în stare sa rezolvați problema asta a apei odată? Mai rau ca în Vaslui am ajuns ordinarilor de la conducerea regiei de apa.
$#@£¥ a zis
LA PUSCARIE CU VOI !!!
alex a zis
o sa ajungem ca in lumea a treia……Bacaul a ajuns sa fie condus numai de specimene care fura….care nu fac nimic pentru locuitori…..
alex a zis
s-a dus Necula sa vada teava….mars si fa rezerva de apa….2 milioane de lei….mai taiati din banii din protocoale si o sa aveti si bani de rezerva de apa….in BACAU CA LA NIMENI….VA APUCATI DE CEVA SI NU TERMINATI….EXEMPLE….INSULA E VARZA, TEATRUL Bacovia arata jalnic…etc
Stan a zis
Bine ca au timp de stat pe facebook.
Un comunicat oficial de la primarie semnat de purtatorul de vorbe al institutiei (platit pentru asa ceva) si transmis la ziare/TV/radio nu este valabil?
Gog a zis
Nau procedat bine autoritatile din bacau pentru CA nau anuntat bacaoani CA nu este apa
mihai m. a zis
dl.Gaina ca si meneger ar fitrebuit sa stie ca in mandatul pe care il detine ,sa reuseasca sa obtina fonduri pentru a crea si firul 2 al magistralei de apa aferente tuturor racordurilor la apa potabila din Municipiul Bacau.
Evenimente se pot intampla orcand , dar cand se urmareste numai interese de gen mai putin professional dam vina pe diferite efecte care sunt pur si simplu scuze nefondate……..nu exista interes.
Slatineanu Andrei a zis
,,Trăim decenii de împliniri măreţe
Trăim decenii de muncă şi avînt
Trăim decenii de vis şi frumuseţe
Trăim decenii de înţelept cuvînt
Visăm decenii trăite în demnitate
Visăm decenii de drum spre comunism
Visăm decenii de suveranitate
Visăm decenii de mîndru eroism….”
Alexul a zis
De ce nu îi cere nimeni pe fb lu necula sancționarea lu Găină? sau demisia? Gânguritu pe de deșteptarea sau zdbc.ro e cam inutil nu credeți? dacă ar vedea primaru vreo 2-300 de comentari de cerere a demisiei lu nesimțitu de Găină nu credeți că ar fi mai bine?
Alexul a zis
Poate ar trebui să mărească necula oleacă taxele și impozitele ca să mai facă niște investiții la infrastructura de apă să îi mai iasă lu Găină niște comisioane, o șpăguță ceva…
Sarbu a zis
Băi ce oraș de c….! Totuși mai se da apa in seara asta?e ora 19 si nik la robinet!cu ce ne spălăm la c…
teo a zis
-deci un oras intreg depinde de singura conducta de alimentare cu apa
-nu este nici o alternativa pentru o asemenea situatie de criza
-s-a gindit cineva la o solutie de avarie,cine trebuie sa gandeasca asa ceva ?
-asteptam raspunsuri/solutii,nu comunicate de constatare a unei situatii.
Bogdan a zis
Sunteti niste javre ordinare de politicieni ignoranti si ingrati incompetenti cu functii de conducere. Sa trag apa cu voi in locul apei care se tot „sisteaza”! NESIMTITILOR!!! La fel faceti si cu drumurile si cu orice alt proiect care ajunge pe mana voastra de inapti. Luati-va de mana si aruncati-va de pe bloc, ca nu sunteti in stare sa definitivati si sa faceti nimic corect… numai drumuri neterminate si pline de gropi, apa mizerabila sau neexistenta, stalpi de iluminat fara becuri, taxe si impozite mai mari decat majoritatea tarii, si 5000 de alte prostii. Ce e cu voi ma imbecililor?! Vi s-a urat cu binele?! Sper sa se trezeasca odata romanii si sa va luam cu asalt… sa va vad atunci unde fugiti sau unde dracu mai trancaniti numai mizerii si minciuni!
david a zis
Bacau oras european :))))))))
Noi suntem Prostii a zis
Am cules ce am semănat!!! Când ne săturăm sa mai fim luați de prosti? Dacă avem c… haideți mâine dimineața sa ii luam pe sus pe șmecherii care ne conduc!
cretu mihai a zis
In ce tara un „manager „cercetat in dosare penale la DNA sau cum se chema la altii in tara lor, este mentinut in continuare in functie de conducere !!???Trebuie DEMISA toata conducerea incompetenta a CRAB Bacau. Este ora 20,42 si apa nu este la robinete!!RUSINE domnule primar NICULA, nu faci fata, vor veni situatii si mai grele fereasca Dumnezeu !!Uite ce focar de infectie este in piata centrala, ce colcaiala, un incendiu mai lipseste! darama r….l din piata centrala si faceti ronduri de flori sau faceti alceva !!Uitativa in cladirea veche din piata se poata intampla oricand in incendiu; cel de la ISU ce pazesc??? de ce nu inchide locatia asteapta un ordin politic sau militar!?????
vlad a zis
Domnule primar, domnule Gaina, nu va putem acuza pentru o avarie neprevazuta, insa pentru lipsa sistemului de rezerva sa va fie rusine! 2 mil pentru un buget ca al Bacaului nu este o suma colosala si cu siguranta aveti de unde taia alte cheltuieli idioate
petrtu a zis
scurt si la obiect….Necula incaltat de consilieri cu „interese:”
Lumi a zis
Primarule, demite-l pe nesimtitul de Gaina de la CRAB! La ora asta inca nu avem apa! Am consumat astazi 11 bidoane de apa plata de 5 litri! Ma despagubesti cumva? Spre stiinta ta domnule primar si eventual a lu” Gaina(nume sugestiv, ce mai) pe strada Orizontului au schimbat in sfarsit tevile(dupa cateva luni), au acoperit partial gropile si la un racord tasnea duminica apa fierbinte. Noroc ca ati oprit apa in oras.Parca ar construi mesterul Manole!Gaina asta oare n-ar merge bagat in vreo groapa impreuna cu tevile?Hai primarule, „sacrifica-l” pe Gaina!!!
Denisa a zis
Cei din Consiliul de administratie al CRAB cine sunt si de ce nu fac ceva pentru a imbunatati activitatea aocietatii in folosul cetateanului. Baniesc ca din C.A. fac parte si persoane din consiliul local si judetean.
Am senzatia ca, innainte de a fi director, firma in care era Gaina avea lucrari cu RAGC- oare ma insel?. Asta ar fi o cauza a avariilor….mai bine spus, lucrari de proasta calitate…!!!!!.
Se puteau folosi 2 milioane din banii „aruncati” pe sala polivalenta sau echipa de fotbal pentru a rezolva problema cu rezerva de apa.
Totul depinde de ce prioritati avem noi ca cetateni si conducerea orasului/judetului.
Marius a zis
La câte izvoare au cred că Slănic Moldova nu are aceeași alimentare cu Bacăul nu ?. M-aș duce la relaxare vreo 3 zile acolo
eueueue a zis
Si?pe cand apa sa pun in wc?
nicu a zis
domnule primar….nici daca era un bombardanent si distrugea toata conducta de adutiune nu dura atat….ptr un manson avariat nu crede-ti ca dureaza cam mult?????..intr-o alta tara civilizata daca se intampla asta cred ca era schimbat acel manson de cacat in 2-3 ore…Putorile de la CRAB au fofilat 8 ore de program si au plecat acasa…le pasa lor de bacaoani ca nu au apa ptr un ceai la un batran sau sa speli un bebelus??????????/
oare a zis
sigur fotografiile sunt de la acesta avarie?
STEFAN a zis
Sistemul de rezerva a existat,DAR…l-au distrus dupa ce fusese modernizat bineinteles,cu pompe noi,panouri noi,etc etc.Probabil ca se mai asteapta niste bani europeni sa mai manance si GURA lorcate ceva.
Marian a zis
De unde atâta rezerva de apa… la pierderile care sunt în sistem la momentul actual, rezerva se scurge în pământ înainte sa ajungă la robinet. Asta-I Bacăul nostru. Oraș de târg…
valerian pruteanu a zis
Nedumeririle unui PROST – care locuieste la etajul 4 – acolo unde nu exista presiune la apa nici cand nu sunt avarii :
1. Am sunat la RAGC si doamna de la dispecerat – foarte amabila mi-a dat solutia sa-mi caut alt furnizor de apa, daca nu-mi convine … Pai unde sa-l caut ? Ma ajuta cineva?
2. De asemenea, am inteles ca in acest „Oras European” platim printre cele mai mari taxe la apa … Oare unde se duc taxele astea?
3. Prin proiectul „Imbunatatirea sistemelor de alimentare cu apa, colectare si tratare a apelor uzate in municipiul Bacau” s-au atras fonduri europene pentru constructia unei noi aductiuni de apa- aductiunea de la Valea Uzului. Peste 39 milioane de euro au fost alocati pentru aceasta investitie prin programul ISPA. Compania Regionala de Apa Bacau a finalizat lucrarile de investitii la conducta de aductiune Valea Uzului in anul 2011. Din aceasta aductiune, municipiul Bacau beneficiaza de apa potabila fara program.
– Cum este posibil domnule Primar ca un proiect in care s-au bagat scriptic 39 milioane de euro (si faptic 45 milioane de euro), inaugurat in 2011 sa cedeze lunar incepand cu 2014? Oare fostul primar Stavarache stie ceva din traseul banilor? Sigur ca stie …
cetatean bacauan a zis
Frati bacauani,oare trebuie sa mai induram minciunile,pesedistilor?Acum este momentul,sa iesim in strada,jos PSD, din orice functie politica si niciunul din partidele care au distrus tara timp de 27 de ani,au furat cat au putut ,inca ne mai cred neputinciosi in fata lor. Tara este a noastra nu a politicieniilor,nu a parlamentului,nu a guvernului,nu a presedintelui,nu a Europei,nu a Americii,nu a celor cu miliarde de euro. Este Romania noastra si va ramane a noastra si va ramane tara urmasilor nostrii. Acum vor bani pentru alegerile parlamentare, de unde si cum decat, prin lucrari unde se pompeaza multi bani de exemplu coloanele de apa distruse in imaginatia lor,ne lasa cateva zile fara apa. Cine va suporta nelegiuirile lor, spitalele,toti localnicii care nu i-a votat pe acesti nemernici. Trebuie exclusi astfel de persoane din viata Bacaului,prin iesiri masive in strada. Nu se termina totul aici,este inceputul fratilor. Dumnezeu sa ne dea intelepciune pana nu-i prea tarziu. O zi binecuvantata.
Ioana a zis
Eu nu am apa deloc .stau la etajul 3!! Cum este posibil asa ceva? Este ora 18:24 si eu nu am vazut un strop de apa la robinet .vecini de la etajele de mai jos au.cat sa ma astept????? Inca trei zile oare??? Sa urce apa pana la etajul 3!!!!????