Un raport al Băncii Mondiale plasează Bacăul într-un top rușinos al județelor considerate cele mai inaccesibile ca și infrastructură de transport pentru elevi.
În Moldova, Bacăul se află pe locul al patrulea din cinci județe, elevii băcăuani având resurse limitate de a ajunge la școli sau liceu. Dar, chiar și la nivel județean „există diferențe semnificative între localități”, un exemplu pozitiv în județul Bacău fiind Dofteana.
Oficialii au realizat și o anchetă cu un grup format din elevi, cadre didactice, părinți, directori de școală și reprezentați ai autorităților locale. De la acest grup au aflat că starea proastă a drumurilor, șoselele neasfaltate, timpul și distanța prea mare și tarifele prea mari ale abonamentelor sunt nemulțumirile cele mai mari. Copiii mici și elevele sunt categoriile cele mai vulnerabile.
Supraaglomerarea microbuzelor școlare, acolo unde ele există este o altă nemulțumire a celor interogați, la fel ca și numărul mare de accidente sau neglijența unor șoferi la volan. 60 la sută dintre cei interogați merg la școală cu autobuzul, peste 20 la sută pe jos sau cu mașina personală. 28 la sută dintre copii merg la o școală situată la peste 10 kilometri, iar 20 la sută au de mers între 4 și 6 kilometri.
Pentru a reduce din acest fenomen, ministrul Educației a propus ca de acum elevii să poată circula cu mijloacele de transport în comun în baza carnetului de elev vizat, gratuit. „Ni se pare oportună o astfel de propunere pentru că sunt mulți elevi care au dificultăți în a-și plăti abonamentele. Și mai dificil este pentru părinții cu mai mulți copii. Prețul abonamentului este un aspect, dar sunt zone în care nici microbuzele sau autobuzele nu ajung peste tot și atunci unii elevi trebuie să meargă mult pe jos”, a declarat David Luca, președintele Consiliului Județean al Elevilor Bacău.
Județul Bacău are aproximativ 170 de microbuze școlare.
Fionea a zis
La fel sta si la capitolul ,,coruptie,, unde e pe podium. Iar prostimea, adica electoratul, inghite in continuarea ,,rahatul,, debitat de politrucii din judet.
Panaite a zis
Imginea aia nenorocita cu amaratii aia de copii dusi cu caruta la scoala si aroganta maxima a inspectoarea Ida Vlad arata ca Bacaul a devenit o zona de lumea a 3-a cu nababii parveniti ai democratiei in care coruptii, incompetentii, agramatii, lingaii taie si spanzura iar calicimea sta sub papucul ,,boierilor,, adica a parvenitilor din coruptie. Asta-i Bacaul, asta-i Romania, cu sclavi care hoinaresc prin intreaga lume pentru a putea sa-si intretina familiile, parintii. Rusine, gainari de politruci care ati distrus judetul si tara intreaga!
Bacovia a zis
Parerea d-lui Benea este alta si anume: „Județul Bacău este în topul creșterii economice la nivel național”.
PSD-ul a saracit sistematic judetul Bacau pt a avea oameni prosti si la mila lor, o masa usor manevrabila pt ai folosi la vot in favoarea lor.
Silviu a zis
Suntem o tara din lumea a 3-a si se intampla si lucruri de genul, din pacate este rusinos pentru Bacau, pentru Romania. Speram la un viitor mai bun!