Ștefan Orheianu (13 ani), din Comănești, și Cosmin Berzintu, din Bacău, sunt alți doi puști din județ care au reușit să-i impresioneze pe cei trei membri ai juriului „Românii au talent” de săptămâna trecută. Micuțul Ștefan i-a dat pe spate pe Mihai, Andra și Andi, dar și înteaga sală, cu energicul dans irlandez executat fără cusur, după ce, mai întâi, a cântat la fluierul irlandez, instrument pe care singur l-a învățat. Micul dansator a îndrăgit acest dans încă de la șase ani, când, din banii adunați de la colindat, și-a cumpărat un mp4, pe care părinții i-au pus un clip cu mult mai celebrii virtuozi de la „Lord of the Dance” al lui Michael Flately.
Încurajat și de tatăl său, fotbalist, micuțul Ștefan a exersat de atunci mereu, mai întâi singur în camera sa, iar mai târziu lunar chiar la București, la un profesor de dans. O mătușă, impresionată de talentului lui Ștefan, i-a cumpărat prima pereche specială pentru dansuri irlandeze, iar cu timpul și alte rude ale micuțului au devenit sponsorii lui. A învățat primii pași adevărați de dans la clubul de dans din localitatea natală, care, din păcate, s-a închis după un timp. A continuat să-și cultive pasiunea la un alt club de dans din Bacău, timp de doi ani, după care a decis să continue singur în cariera de dansator ce se profila din ce în ce mai clar. Decizia a fost motivată oarecum și de faptul că încă nu găsise o parteneră care să se portivească idealului său. Ștefan a studiat dansul irlandez pe cont propriu, iar după căutări asidue pe internet a aflat că în țară nu existau decât două astfel de cluburi, ambele în București. A început să facă deplasări lunare la La Anne-Marie Cunningham Dance Academy (AMCDA) Romania din București unde a găsit exact ceea ce căuta de câțiva ani. Nu a trecut mult și a început să culeagă și laurii, cei mai strălucitori, la Campionatul European de la Salzburg, de unde s-a întors acasă cu trei medalii de aur.
Un nou contratenor, calificat la „Românii au talent”
Cosmin Berzintu este din Bacău, coleg de clasă cu Narcis Ianău, semifinalistul de o ediție anterioară a emisiunii „Românii au talent”. Cu vocea sa rară, Cosmin a venit pe scena de la preselecții cu o declarație simplă „Cânt. Îmi doresc să fiu cunoscut”. Și așa a fost, i-a lăsat mască pe cei trei din juriu, făcându-le „pielea de găină” și spectatorilor din sală. Până și pe mai severul Mihai Petre l-a impresionat vocea de contratenor a lui Cosmin, făcându-l să exclame „Mai vii de-acasă”, iar pe frumoasa Andra „S-a terminat cu anonimatul”. „Bravo, ai readus pielea de găină la masa juriului! Îți mulțumesc că ne dai ocazia să spunem da”, a declarat la rândul său Andi Moisescu.
Florentin RADU
Lasă un răspuns