„Parteneriatul administraților publice cu serviciile comunitare, de la posibil la realitate” este deviza sub care se vor desfășura, în aceste zile, în municipiul Bacău, lucrările Conferinței Naționale a Serviciilor Comunitare. „Este pentru a doua oară cînd reprezentanții administrațiilor publice și cei ai serviciilor comunitare din mai multe localități se întîlnesc pentru a-și împărtăși unii altora din experiențele acumulate pînă acum. Este pentru prima dată însă cînd la o astfel de întîlnire se reunesc atît de mulți participanți, așa că putem considera că acesta este primul Congres Național al Serviciilor Comunitare”, ne-a declarat ieri Dumitru Popa, secretarul municipiului Bacău. În afara reprezentanții serviciilor comunitare din mai multe județe, la acest congres și-au anunțat prezența și mai bine de 20 de secretari de primării din mai multe oreșe și municipii. Deschiderea oficială va avea loc în această dimineață, de la ora 9.00, în Aula Universității „George Bacovia”, după care lucrările congresului se vor desfășura pe secțiuni. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns